Mijlocaşul echipei FC Braşov,
Rareş Enceanu, 20 de ani, a semnat joi, un contract valabil pe doi ani cu FC Steaua Bucureşti.
Internaţionalul de tineret a fost în tratative avansate şi cu Astra Giurgiu dar şi-a dorit foarte tare să ajungă în Ghencea, astfel că oficialii clubului FC Braşov au ţinut cont şi de dorinţa lui.
"Rareş Enceanu a ajuns la Steaua pentru că şi-a dorit foarte tare acest lucru. Şi Astra a fost foarte interesată de serviciile lui, însă noi am ţinut cont şi de dorinţa jucătorului, aşa că am bătut palma cu Steaua în privinţa lui. Este un pas important pentru el, iar în ceea ce priveşte FC Braşov vom avea grijă să umplem toate golurile pe care le avem", a declarat directorul general al FC Braşov, Constantin Zotta.
"Pot spune că acest transfer este un vis împlinit şi o mare realizare în cariera mea de jucător. Sper să nu dezamăgesc şi să reprezint Steaua cu mândrie de fiecare dată când voi avea şansa să evoluez. Sunt foarte bucuros să mă alătur acestui grup extraordinar de jucători şi ţin să le mulţumesc atât celor de la FC Braşov, cât şi Stelei pentru încrederea acordată şi mă voi strădui să le-o răsplătesc", a spus
Rareş Enceanu.
Internaţionalul de tineret a fost în tratative avansate şi cu Astra Giurgiu dar şi-a dorit foarte tare să ajungă în Ghencea, astfel că oficialii clubului FC Braşov au ţinut cont şi de dorinţa lui.
Originar din Zărneşti,
Rareş Enceanu a debutat în Liga 1 în urmă cu trei ani, la vârsta de 17 ani, într-un meci al echipei FC Braşov disputat cu Rapid.