Preşedintele executiv al CSMS Iaşi, Florin Prunea, a declarat vineri că a refuzat o nouă ofertă venită pentru Alexandru Creţu, de această dată de la Dinamo Bucureşti.
"Dinamo ne-a oferit mai mulţi jucători pentru Creţu, dar am refuzat! Dinamo dădea 100.000 de euro plus procent din revânzare şi trei jucători. Pe lista propusă de Dinamo se aflau printre alţii Durimel, Buia sau Joel Thomas. Şi această ofertă ni s-a părut sub cota pe care o are Creţu. Aşteptăm în continuare alte oferte mai bune pentru Alex, altfel acesta va rămâne şi în retur la Iaşi", a spus Florin Prunea.
Astra Giurgiu a oferit 200.000 de euro şi 25% dintr-un transfer ulterior al lui Creţu, însă ieşenii solicită 500.000 de euro fără TVA, plus 25% din suma obţinută la o revânzare a fotbalistului.
Oficialul formaţiei ieşene a precizat că şansele ca atacantul Cristian Bud să vină în dealul Copoului sunt infime:
"Bud are un salariu foarte bun la Milsami Orhei, în Republica Moldova, iar oferta noastră i s-a părut mică. Cred că în aceste condiţii pista aceasta s-a închis. Căutăm în continuare variante pentru aducerea unui atacant. În ceea ce-l priveşte pe Strătilă, acesta a fost plecat în Anglia, iar când revine în ţară, vom discuta cu el".