CS Universitatea Craiova se pregătește, începând de ieri, în Antalya. Managerul general al echipei, Felix Grigore, spune că gruparea olteană va avea de jucat câteva meciuri amicale cu adversari puternici, care vor da forță grupului. Redăm mai jos în format text și video interviul acordat de Grigore site-ului oficial al echipei din Bănie.
Domnule Felix Grigore, echipa a ajuns cu o uşoară întârziere, dar astăzi dimineaţă a avut loc primul antrenament. Cum vi s-au părut băieţii, au resimţit oboseala?
A fost vorba de o uşoară întârziere, aşa cum bine ai spus. Oricum nu ne propusesem mare lucru din punct de vedere al antrenamentelor ieri. Am pierdut toată ziua pe drum, au fost probleme cu traficul aerian la Istanbul. Nu e nimic, acum suntem aici, la treabă.
Şi o uşoară schimbare, de ultimă oră. Suntem la Belek, nu la Kemer, unde se anunţase a fi primul stagiu.
Am făcut această schimbare, a fost dorinţa mea, pentru că vremea e nefavorabilă în aceste zile în Antalya. Acolo unde mă gândisem la început să mergem în cantonament, chiar dacă era un hotel pe malul mării, era o zonă muntoasă şi ploile erau mult mai puternice decât în zona în care ne aflăm. De aceea am decis să venim în Belek, la un hotel chiar mai bun decât celălalt.
Condiţiile de aici sunt excelente pentru pregătire. Ce aşteptări aveţi dumneavoastă, din poziţia de manager general, de la echipă?
La urma urmei, din punct de vedere sportiv, au antrenorii. Eu, ca şi manager, îmi doresc să le putem pune la dispoziţie tot ce au nevoie, însemnând terenuri bune de antrenament, cazare bună, masă foarte bună, astfel încât la începutul returului să fie apţi din toate punctele de vedere.
Spuneaţi de terenuri, masă şi cazare bună. Eu observ şi adversari pe măsură, foarte tari: Wisla Cracovia, Kuban Krasnodar.
Eu şi anul trecut mi-am dorit adversari tari. Ştiţi că lumea mă întreba de ce nu am avut oponenţi puternici. Eu spuneam tot timpul că şi adversarii trebuie să-şi dorească să joace cu noi. Chiar dacă eram şi atunci Universitatea Craiova, un brand, eram totuşi o echipă de divizia a doua. În acest moment punem noi condiţiile şi acceptăm sau nu adversari. Acesta este motivul pentru care avem meciuri atât de tari.
Care vi se pare, practic, cel mai puternic dintre adversari? Se poate face o clasificare în sensul acesta.
Mie toate echipele mi se par foarte puternice şi n-aş putea să fac o clasificare în acest sens.
La ce să se aştepte suporterii de la aceste jocuri de verificare?
Jocurile de verificare sunt doar pentru a da o forţă grupului. Este bine să le câştigi pentru că victoriile aduc victorii, este ştiut asta. Dar nu înseamnă că dacă învingi în toate jocurile amicale eşti deja campion, ori dacă le pierzi pe toate retrogradezi. Nu. Jocurile amicale sunt făcute pentru ca antrenorii să vadă ce lipsuri avem la echipă, ce ne mai trebuie, unde să acţionăm.
Pentru că tot aţi adus în discuţie acest subiect, aş vrea în final să vă întreb de mercato. Universitatea, faţă de perioada de vară, când a fost extrem de activă, acum a transferat destul de puţin.
Conducerea Universităţii împreună cu staff-ul tehnic a fost şi în această perioadă extrem de activă, în sensul că am muncit, am alergat. Dar nu în sensul de a transfera un număr mare de jucători. În vară era nevoie pentru că doar ce promovasem din liga a doua şi trebuia un schimb masiv de jucători. Acum am adus doi jucători, nu au plecat foarte mulţi. Noi oricum am avut un lot numeros, dar sunt convins că va mai veni cel puţin un jucător, poate doi, la echipă.
RomanianSoccer