Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, după întâlnirea avută cu reprezentanţii Clubului Sportiv al Armatei, că se caută soluţii pentru ca echipa de fotbal să poată folosi emblema şi culorile încă din returul Ligii 1.
"S-a arătat disponibilitate din partea ambelor părţi. A fost o delegaţie foarte numeroasă din partea CSA Steaua. Căutăm soluţii ca să continuăm această colaborare. Oricum, cadrul legal este mai anevoios, însă trebuie urmate nişte proceduri. Căutăm soluţii ca să avem această emblemă de la începutul campionatului. Nu a fost o negociere. Noi nu am venit şi nici nu am fost chemaţi la o negociere. Am venit să găsim o soluţie comună pentru a continua", a spus Argăseală.
Valeriu Argăseală a afirmat că la partida cu Borussia Dortmund de sâmbătă, pe tricourile echipei va apărea emblema rotundă care conţine o stea galbenă în opt colţuri, o cruce roşie, pe fond albastru.
"Sâmbătă, la meciul cu Dortmund vom folosi emblema care a apărut în poza lui Gabi Tamaş de pe site-ul clubului. Din cauza faptului că există foarte multe probleme care trebuie rezolvate, atunci noi trebuie să ne luăm o măsură de precauţie. Atunci, noi am înregistrat la OSIM acele mărci, o să utilizăm acea marcă până când va fi definitivată o soluţie", a completat Argăseală.
Acordul încheiat joi între Clubul Sportiv al Armatei şi FC Steaua, privind folosirea mărcii de către gruparea de fotbal, este valabil până la evaluarea acesteia de către un evaluator autorizat şi publicarea motivării deciziei ÎCCJ, se arată într-un comunicat al CSA.
"În urma întâlnirii dintre reprezentanţii CSA Steaua Bucureşti şi cei ai SC FC Steaua Bucureşti SA, desfăşurată joi, 15 ianuarie 2015, la sediul clubului militar, cu privire la soluţionarea aspectelor legate de punerea în aplicare a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), au rezultat următoarele concluzii: Până la publicarea motivării deciziei ÎCCJ şi finalizarea procedurilor de evaluare a mărcii de către un evaluator autorizat, utilizarea mărcii se va face pe baza unui acord încheiat între părţi, în condiţiile legii", se arată în comunicatul Clubului Sportiv al Armatei Steaua.
De asemenea, conform acordului, "folosirea stadionului Ghencea de către echipa de fotbal se va realiza pe temeiul aceloraşi coordonate legale care au stat la baza acordurilor şi contractelor anterioare".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a anulat, la 3 decembrie 2014, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua Bucureşti înregistrată de clubul de fotbal al lui Gigi Becali, în procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei.
Clubul de fotbal deţinut de Gigi Becali a fost acţionat în instanţă în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti, care a cerut anularea mărcii înregistrate de gruparea din Liga 1. Tribunalul Bucureşti a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, în 20 decembrie 2013, însă ICCJ a dat dreptate clubului sportiv.
Oficialii celor două cluburi s-au întâlnit, în decembrie, pentru a negocia termenii în care echipa de fotbal poate continua să folosească denumirea de FC Steaua. După întâlnire, cele două grupări au anunţat, într-un comunicat comun că au ajuns la un acord, valabil până la 15 decembrie 2014, astfel încât activitatea echipei de fotbal în Europa League şi în Cupa Ligii să nu fie afectată.
În urma acestui litigiu, emblema FC Steaua a fost eliminată de pe site-ul oficial al clubului şi de pe pagina de Facebook a echipei antrenate de Constantin Gâlcă.
La începutul acestui an, clubul aflat în proprietatea lui Gigi Becali a depus la OSIM mai multe cereri de înregistrare a unor mărci diferite de cea pierdută în urma deciziei instanţei supreme.