Juan Cuadrado, mijlocașul columbian al echipei italiene de fotbal Fiorentina, a semnat un contract pe patru ani și jumătate cu Chelsea Londra, a anunțat clubul englez.
"Este ca un vis să mă alătur familiei Chelsea și să știu că antrenorul crede în mine", a declarat internaționalul în vârstă de 26 de ani pe site-ul grupării de pe "Stamford Bridge".
Cuadrado a sosit la Fiorentina în 2012, după ce a evoluat la Udinese. El s-a evidențiat în vara trecută alături de echipa națională la Cupa Mondială din Brazilia, ajungând până în sferturile de finală, unde a fost eliminată de echipa gazdă.
Acest transfer, care trena de ceva vreme, a fost posibil după plecarea germanului Andre Schürrle la VfL Wolfsburg.
Valoarea tranzacției nu a fost făcută public de echipa londoneză, dar estimată de presa britanică la aproximativ 35 milioane euro.