Tottenham Hotspur FC și Arsenal FC au oferit, sâmbătă după-amiază, în etapa a 24-a din Premier Legue, un spectacol deosebit iubitorilor fotbalului din Anglia și din întreaga lume. Tottenham, cu românul Vlad Chiricheș nici măcar pe banca de rezerve, s-a impus cu scorul de 2-1, după ce a fost condusă cu 1-0.
Neamțul Mesut Özil a marcat pentru Arsenal în minutul 11. În repriza secundă, Tottenham a luat cu asalt poarta "tunarilor", a ratat foarte multe șanse de gol, dar a punctat până la urmă de două ori, prin tânărul atacant Harry Kane în minutele 56 și 86. Raportul șuturilor pe poartă în acest meci a fost de 8-3 pentru Tottenham, iar asta spune totul despre cum s-a jucat pe White Hart lane, în special în repriza a doua.
A fost a 50-a victorie a lui Tottenham în meciurile cu Arsenal din campionat. Tottenham nu mai învinsese pe Arsenal de 5 meciuri. Spurs chiar a depășit-o cu un punct pe concitadina sa și a urcat pe locul 5.
7 februarie 2015, Londra (White Hart Lane)
Tottenham Hotspur FC 2-1 Arsenal FC
Au marcat: Harry Kane 56, 86 - Mesut Özil 11
Tottenham: 1. Hugo Lloris - 2. Kyle Walker, 15. Eric Dier, 5. Jan Vertonghen, 3. Danny Rose - 11. Erik Lamela (90, 25. Benjamin Stambouli), 38. Ryan Mason (90, 8. Paulinho), 42. Nabil Bentaleb, 19. Moussa Dembélé (75, 22. Nacer Chadli), 23. Christian Eriksen - 18. Harry Kane.
Arsenal: 13. David Ospina - 39. Héctor Bellerín, 4. Per Mertesacker, 6. Laurent Koscielny, 18. Nacho Monreal - 16. Aaron Ramsey, 34. Francis Coquelin (89, 38. Chuba Akpom), 19. Santi Cazorla (68, 7. Tomáš Rosický) - 23. Danny Welbeck (78, 14. Theo Walcott), 12. Olivier Giroud, 11. Mesut Özil.
Cartonașe galbene: Kane, Mason, Bentaleb - Monreal, Welbeck, Koscielny, Giroud, Ramsey.
Arbitru: Martin Atkinson.
RomanianSoccer