Stadionul "St. Jakob Park" găzduieşte, în această seară, partida dintre FC Basel şi FC Porto, contând pentru prima manşă din optimile Ligii Campionilor. Paulos Sousa, antrenorul portughez al celor de la Basel, spune că echipa sa va face tot posibilul să o elimine pe gruparea lusitană. În schimb, Julen Loptegui vrea ca Porto să joace la cel mai înalt nivel pentru a evita surprize neplăcute.
Paulo Sousa, antrenor Basel
"E ceva special pentru noi că am ajuns în această fază a competiţiei, cea mai bună din lume. După pauza de iarnă. am disputat doar două meciuri, dar ceea ce contează este să fim într-o formă cât mai bună la acest meci.
Vom juca cu Porto aşa cum am făcut-o cu toţi adversarii de până acum. Adversarii noştri sunt puternici, dar noi vom încerca să le dăm mult de furcă. Privind la statistici, Porto, împreună cu Chelsea şi Real Madrid sunt singurele echipe care nu au pierdut în faza grupelor. Momentul crucial pentru noi a fost meciul cu Liverpool din grupe. Pe Anfield, am petrecut aproape toată repriza a doua la ei în teren, aşa trebuie să facem şi miercuri".
Julen Lopetegui, antrenor Porto
"Suntem în optimile Ligii Campionilor. Este un moment frumos pentru echipa noastră. Această dublă confruntare va fi foarte echilibrată. Paulo Sousa face o treabă foarte bună la Basel, iar echipa sa a demonstrat că are personalitate în faza grupelor. Elveţienii au foarte marte experienţă, au mulţi fotbalişti care joacă la naţională. Adversarii noştri se pregătesc pentru acest meci de două luni, de aceea vor fi pregătiţi pentru faza grupelor. Basel are un mare potenţial şi a arătat asta prin fapte. Noi vom intra pe teren să conducem jocul şi să obţinem un rezultat bun. Basel este o echipă care ştie să atace şi ştie să se apere. Trebuie să fim atenţi".
Ultimele rezultate:
Basel - FC Sion 1-1 (Gashi 68'; Jagne 45'+3'rig)
Porto - Vitória SC 1-0 (Brahimi 31)
La Basel, vor lipsi Ivanov (accidentat) şi Schär (ssuspendat). Incert este Gashi.
La Porto, niciun jucător nu este suspendat sau accidentat.
Echipele probabile:
Basel: Vaclík; T Xhaka, Samuel, Suchý, Safari; Frei, Elneny; González, Zuffi, Gashi; Streller.
Porto: Fabiano; Alex Sandro, Maicon, Marcano, Danilo; Casemiro, Herrera, Óliver Torres; Brahimi, Quaresma, Jackson Martínez.
RomanianSoccer