Clubul de fotbal Steaua București va ataca în justiție decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) de anulare a mărcii "Steaua", a anunțat campioana României într-un comunicat.
"Fotbal Club Steaua București respectă decizia pronunțată de ÎCCJ încă de la pronunțare, punând-o în aplicare imediat după apariție. Având în vedere faptul că Fotbal Club Steaua București consideră nedreaptă hotărârea pronunțată, va exercita căile extraordinare de atac împotriva hotărârii instanței, astfel cum sunt prevăzute de legislația în vigoare, în speranța că va recupera marca pe care a înregistrat-o cu bună-credință și a utilizat-o ani la rând în cele mai importante competiții fotbalistice", precizează clubul după apariția motivației ÎCCJ în decizia civilă nr. 3425/2014, în urma căreia s-a dispus anularea mărcii Steaua București înregistrată sub nr. 061735.
Totodată, FC Steaua indică faptul că ÎCCJ nu s-a pronunțat asupra palmaresului echipei sau a culorilor sub care aceasta evoluează în competițiile interne și internaționale, întrucât nu a existat o astfel de cerere.
"Astfel, hotărârea instanței nu produce nicio consecință juridică pe plan fotbalistic (nici cu privire la trofeele câștigate de Campioana României, nici cu privire la culorile făcute celebre în cele mai importante competiții fotbalistice)", anunță clubul.
Steaua anunță suporterii că va întreprinde - cu sprijinul SCA Piperea și Asociații - toate demersurile legale necesare
"pentru apărarea drepturilor sale privind marca, numele și culorile clubului".
Steaua a evoluat sub denumirea de FCSB și cu o nouă siglă la primul său meci oficial al anului, câștigat cu 3-0 în fața Astrei Giurgiu, miercuri seara, în Ghencea, în prima manșă a semifinalelor Cupei Ligii.
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au admis în data de 3 decembrie acțiunea Clubului Sportiv al Armatei Steaua (CSA) și au decis ca brandul "Steaua" să nu mai fie deținut de echipa de fotbal a lui George Becali:
"Anulează marca Steaua București înregistrată sub nr. 061735, data depozit 29.01.2004. Anulează contractul de licență marca nr.201 din 1.02.2011 încheiat cu intimata SC Ostrovit SA cu privire la marca înregistrată sub nr.061735".
CSA a dat în judecată societatea care deține echipa de fotbal Steaua București, Asociația Fotbal Club Steaua, dar și SC Fotbal Club Steaua București SA, SC FCSB Marketing SRL (fosta SC Durby Sports Business SRL) și SC Ostrovit SA, susținând că acestea dețin ilegal marca "Steaua".
Procesul prin care CSA Steaua a revendicat marca "Steaua" a fost deschis pe 25 mai 2011, însă acțiunea a fost respinsă atât de Tribunalul București, cât și de Curtea de Apel București, însă decizia finală a aparținut Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a dat câștig de cauză CSA.