Portarul formaţiei Rapid, Mircea Bornescu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că este un dezavantaj faptul că Petrolul Ploieşti a fost învinsă în etapa precedentă de CSMS Iaşi, pentru că echipa prahoveană nu a mai pierdut de mult timp două meciuri consecutive.
"Vineri este un meci foarte important pentru noi. Va fi unul spectaculos atât în teren, cât şi în tribune, pentru că există o rivalitate între aceste două cluburi. Dar o rivalitate sportivă. Sper să câştigăm pentru că avem mare nevoie de puncte. Este un dezavantaj că Petrolul vine după o înfrângere pentru că în ultima perioadă nu au pierdut două meciuri la rând. Sper însă ca de data asta să câştigăm noi", a spus Bornescu.
Portarul speră ca oficialii clubului să obţină avizul pentru deschiderea Peluzei I a stadionului "Giuleşti - Valentin Stănescu", închisă în 2006 din cauza problemelor la structura de rezistenţă.
"Cred că în 2006 am văzut ultima oară Peluza I plină. Dacă va fi deschisă, eu cred că stadionul va fi plin. Pentru că s-a creat o emulaţie în jurul Rapidului, suporterii au revenit alături de echipă şi o susţin necondiţionat. Avem nevoie de ei", a precizat Bornescu.
Echipa Rapid întâlneşte, vineri, de la ora 20:30, pe teren propriu, formaţia Petrolul Ploieşti, într-o partidă contând pentru
etapa a 21-a a Ligii 1.