Tehnicianul formaţiei Bayern München, Josep Guardiola, a declarat, după meciul cu Şahtior Doneţk, scor 7-0, că îşi felicită echipa, care a dominat jocul, menţionând totodată că gruparea ucraineană nu a avut nicio ocazie clară.
"Bineînţeles că suntem mulţumiţi. Este o victorie clară. A fost puţin mai uşor pentru că am jucat mult timp 11 contra zece. Şahtior nu a avut nicio ocazie clară. Îmi felicit echipa. Vom juca în sferturile de finală, este ceea ce aşteptam şi ne doream. Pentru prima dată în carieră am folosit atât de mulţi atacanţi. Am avut probleme în tur cu apărarea celor de la Şahtior, aşa că am decis ca de această dată să îi folosesc pe Ribery şi Robben pe centru şi pe Lewandowski şi Müller. Am dominat jocul. Meciul s-a încheiat după 90 de minute, nu după trei (când a fost eliminat Kucher). Am jucat foarte foarte bine, dar întotdeauna este dificil în Liga Campionilor", a spus Guardiola.
Echipa germană Bayern München s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 7-0 (2-0), formaţia ucraineană Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu, în
manşa secundă a optimilor competiţiei. În tur, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 0-0.
Miercuri, golurile învingătorilor au fost marcate de Müller (4 din penalty, 52), Boateng (34), Ribery (49), Badstuber (63), Lewandowski (75) şi Götze (87.
Şahtior Doneţk a evoluat în inferioritate numerică din minutul 3, după eliminarea lui Olexandr Kucher.