|
Cristian Tănase isi cere scuze pentru ca a scuipat inspre fani, dar spune ca a fost provocat
Căpitanul echipei Steaua, Cristian Tănase, şi-a cerut scuze, marţi, pe site-ul oficial al clubului, după ce la finalul partidei cu FC Viitorul, scor 4-1, contând pentru etapa a 23-a, a scuipat înspre fanii care îi apostrofau pe jucătorii campioanei, precizând că a fost provocat de aceştia.
"Chiar îmi pare rău pentru ieşirea avută, însă lumea trebuie să înţeleagă faptul că există, totuşi, o limită. Acolo, în apropierea tunelului de la tribuna a doua, există un grup de oameni care, la toate meciurile, ne înjură pe noi, jucătorii adverşi, personalul de securitate sau reporterii televiziunilor deţinătoare de drepturi, lucru care poate fi confirmat de oricine. Sunt conştient de faptul că nu am procedat elegant, dar nu ştiu câţi oameni ar rezista cât am rezistat eu la atâtea apostrofări şi înjurături", a spus Tănase.
Cristian Tănase susţine că Steaua are nevoie de suporteri care să-i încurajeze pe jucători şi nu de cei care să îi jignească. "Noi avem nevoie ca adevăraţii suporteri să fie alături de noi şi să ne încurajeze, nu de oameni care să ne jignească mereu, indiferent dacă pierdem sau câştigăm la scor, cum a fost cazul chiar în acest meci. De asemenea, nu consider că este normal ca acum să mi se construiască o imagine negativă în mass-media, nespunându-se nimic despre gesturile spectatorilor la adresa mea şi a colegilor mei. Oamenii care mă cunosc ştiu ce fel de persoană sunt. De asemenea, aş dori să transmit tuturor susţinătorilor echipei al cărei capitan sunt că dorim, la fel ca şi ei, să câştigăm toate meciurile, dar avem nevoie de susţinerea lor pe întreaga durată a unei partide, indiferent de scor", a completat Tănase.
La finalul partidei, Cristian Tănase a fost surprins de camerele de vederi când avea un conflict cu fanii de la tribuna a doua, iar la un moment dat a scuipat înspre aceştia. Jucătorii stelişti au fost huiduiţi de fani din cauza jocului prestat, iar după marcarea celui de al doilea gol, la care a centrat decisiv, Alexandru Chipciu s-a dus spre suporterii de la aceeaşi tribună şi i-a înjurat.
Taguri:
Steaua Bucuresti
Cristian Tanase
scuipat
scuze
» Clasament Liga 1
» Steaua - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Fotbal Club FCSB
Fotbal Club FCSB a a terminat la egalitate, scor 0-0, cu TSG 1899 Hoffenheim, în deplasare, în etapa a 6-a din faza Europa League. După această nouă remiză albă, "roș-albaștrii"...
Fotbal Club FCSB a obținut un punct foarte important în Europa League, remizând 0-0 cu TSG 1899 Hoffenheim pe terenul adversar. Meciul, disputat joi seara pe "PreZero...
Fotbal Club FCSB e noul lider al Superligii României, după ce a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-1, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală,...
Fostul mare portar român Helmut Duckadam, cunoscut drept "Eroul de la Sevilla", a decedat la vârsta de 65 de ani, a anunţat fostul fotbalist Marcel Puşcaş,...
Campioana României Fotbal Club FCSB a încheiat la egalitate joi seara, pe Arena Naţională, scor 0-0, cu Olympiakos Pireu, în Europa League. Iată declarațiile...
FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu echipa greacă Olympiakos Pireu, 0-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a cincea a competiţiei de fotbal Europa...
Fotbal Club FCSB a obținut o victorie clară în fața celor de la Unirea Slobozia, impunându-se cu scorul de 3-0 pe Arena Națională din Capitală. Meciul, care a făcut parte...
Fotbal Club FCSB a câștigat cu scorul de 2-0 meciul cu FC Midtjylland, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a patra a din Europa League....
Fotbal Club FCSBşi Rapid Bucureşti au terminat la egalitate, 0-0, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii României. La acest derby, care...
FCSB a fost învinsă fără drept de apel de Glasgow Rangers, cu scorul de 4-0 (2-0), joi seara, pe stadionul "Ibrox Park" din Glasgow, în etapa a 3-a din...
Fotbal Club FCSB a învins-o cu scorul de 3-2 pe Gloria Buzău, duminică seara, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii României.
...
|
|
|
S-au nascut azi
1. FC MAGDEBURG
Germania
59 ani
Alcides Ghiggia
Uruguay
98 ani
Apostol Popov
Bulgaria
42 ani
Bernd Schuster
Germania
65 ani
Bryan Gunn
Scoția
61 ani
Cătălin Bozdog
România
44 ani
Dan Petrescu
România
57 ani
Dmitri Khokhlov
Rusia
49 ani
Éder
Portugalia
37 ani
Emmanuel Olisadebe
Polonia
46 ani
Florin Boiciuc
România
46 ani
Giuseppe Bergomi
Italia
61 ani
Haykel Gmamdia
Tunisia
43 ani
Juan Mujica
Uruguay
80 ani
Lebogang Morula
Africa de Sud
56 ani
Luis Hernández
Mexic
56 ani
Luis Islas
Argentina
59 ani
Manfred Zsak
Austria
60 ani
Marvin Andrews
Trinidad Tobago
49 ani
Mihail Rugiubei
România
78 ani
Mutiu Adepoju
Nigeria
54 ani
Philippe Vande Walle
Belgia
63 ani
Sorin Buștea
România
30 ani
Souleymane Camara
Senegal
42 ani
Stojan Ignatov
Macedonia
45 ani
Teko Modise
Africa de Sud
42 ani
Tommy Bechmann
Danemarca
43 ani
Valentin Afonin
URSS
85 ani
Vasile Seredai
România
91 ani
Zdeněk Ondrášek
Cehia
36 ani
|
|
|