Acţionarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, a declarat că a ajuns la un acord cu mijlocaşul spaniol Antonio Galdeano Benítez "Apoño", care din vară va fi jucătorul formaţiei giuleştene, timp de două sezoane.
"Ne-am înţeles cu Apoño, un mijlocaş la construcţie de care avem nevoie. Avem acordul lui, urmează să semnăm contractul şi din vară va veni la noi. Va fi jucătorul Rapidului pentru doi ani", a spus Moraru.
Acesta a adăugat că a discutat cu Cristian Săpunaru şi Edu Oriol despre Antonio Galdeano Benítez "Apoño", pe care l-au avut coleg la Real Zaragoza în ediţia 2012-2013 a campionatului Spaniei.
"Am vorbit cu Săpunaru şi Oriol şi am primit referinţe bune. Mi-au spus că Aponi era numărul 1 la Zaragoza. Sper să fie numărul 1 şi la Rapid", a menţionat acţionarul rapidist.
În zilele următoare oficialii rapidişti vor decide dacă se impune transferul unui atacant spaniol pentru acest final de sezon.
"Peste una sau două zile vom lua o hotărâre dacă aducem un atacant care să joace în acest sezon. Avem deja acordul lui de transfer, rămâne să ne decidem noi dacă îl aducem acum sau din vară. Nu pot să îi divulg numele până nu luăm o decizie, însă este spaniol", a precizat Moraru.
Antonio Galdeano Benítez "Apoño" are 31 de ani şi evoluează în preZént la CD El Palo, formaţie din liga a treia spaniolă. În cariera sa a mai jucat la echipele San Pedro, Marbella FC, Real Zaragoza, UD Las Palmas, OFI Creta şi Málaga CF, gruparea din oraşul său natal pentru care a evoluat timp de cinci sezoane.