Antrenorul formaţiei Oţelul Galaţi, Florin Marin, a declarat, vineri, că jucătorii săi vor lupta până la capăt pentru salvarea de la retrogradare chiar dacă echipa se află pe poziţia a 15-a în clasament, la 10 puncte de locul 12 care garantează prezenţa în Liga 1 şi în sezonul viitor.
Tehnicianul susţine că Oţelul poate strica seria de 17 meciuri fără înfrângere a formaţiei CS Universitatea Craiova în partida de sâmbătă.
"Vom avea un meci dificil, întâlnim o echipă aflată pe val, neînvinsă de 17 etape, cu un moral bun, deci nu ne va fi deloc uşor. Trebuie să începem să câştigăm şi să ne batem pentru salvare până la capăt, iar pentru asta avem nevoie de o atitudine bună şi să credem în şansele noastre. În ultimele jocuri am avut ocazii de a marca, dar trebuie să muncim şi să facem mai multe pentru a câştiga. Chiar dacă sunt neînvinşi de la meciul cu noi din tur, sper ca tot echipa noastră să le strice această serie de invincibilitate. Sorin Cârţu şi Emil Săndoi şi-au pus amprenta asupra echipei, sunt bine organizaţi defensiv şi profită de greşelile adversarilor", a spus Florin Marin, conform site-ului oficial al clubului moldovean.
Florin Marin nu va putea conta la acest meci pe Cristian Cristea (accidentat), Alexandru Tudorie şi Sanaa Altama (ambii suspendaţi), în timp ce Laurenţiu Iorga este incert.
Formaţia Oţelul Galaţi întâlneşte, sâmbătă, de la ora 15:30, pe teren propriu, echipa CS Universitatea Craiova, într-o partidă contând pentru
etapa a 24-a a Ligii 1.