Conducerea LPF consideră că CS Universitatea Craiova ar trebui să aibă dreptul de a juca în ediţia 2015-2016 a cupelor europene chiar dacă a fost afiliată la FRF în 2013, iar regulamentele UEFA permit participarea doar după 3 ani de la data la care un club a devenit membru al federaţiei naţionale.
Preşedintele Gino Iorgulescu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu a primit încă o informare de la UEFA în acest caz.
"Nu am primit încă nicio informare de la UEFA. Dar, din punctul nostru de vedere, ar trebui să participe, pentru că şi-a câştigat locul pe terenul de joc", a adăugat preşedintele LPF.
Formaţia CS Universitatea Craiova, înfiinţată şi afiliată la FRF în anul 2013, ocupă în prezent locul 3 în clasament, cu 45 de puncte, poziţie care îi permite participarea în ediţia viitoare a Europa League.
Iorgulescu a menţionat că în următoarea şedinţă a Comitetului Executiv al FRF se va aduce o completare la regula privind jucătorii extracomunitari care va intra în vigoare din ediţia 2015-2-2016 a Ligii 1. Iorgulescu a explicat că jucătorii extracomunitari care se află în prezent în Liga 1 vor putea juca în continuare chiar dacă nu au selecţii la echipele lor naţionale.
"Jucătorii străini care sunt acum în ţară, vor rămâne în ţară. În primul Comotet Executiv o să adăugăm la acea regulă faptul că pot rămâne în ţară şi pot fi transferaţi aici, dar de acum încolo să rămână regula valabilă cu trei extracomunitari cu selecţii la echipele lor naţionale", a spus Iorgulescu.
Începând cu sezonul 2015-2016, jucătorii extracomunitari care se transferă în Liga 1 trebuie să aibă minimum trei selecţii la echipa naţională a ţării din care provin, în ultimele 12 luni. De asemenea, fiecare echipă va putea avea în lot maximum trei fotbalişti extracomunitari.
LPF a anunţat, joi, că a semnat un contract valabil un an cu Sportradar, o companie care va culege date statistice din meciurile din Liga 1 şi Cupa Ligii pe care ulterior le va comercializa.
"Sportradar va desemna câte un reprezentant la fiecare meci din Liga 1 şi Cupa Ligii şi vor fi culese toate datele, număr de cornere, faulturi, cartonaşe şi aşa mai departe. Aceste date vor fi ulterior vândute de Sportradar către partnerii săi media. În schimbul vânzării acestor date, compania Sportradar s-a angajat să ofere o anumită sumă LPF, pe care însă nu o putem divulga din cauza unor clauze de confidenţialitate. De asemenea, vor implementa un modul pe site-ul oficial al LPF care va deveni funcţional începând din sezonul viitor prin care se va transmite livetext fiecare meci din Liga 1", a declarat secretarul general al LPF, Justin Ştefan.
Vicepreşedintele Robert Pongracz a declarat, joi, că LPF va organiza o serie de seminarii în parteneriat cu FRF pentru cluburile de fotbal din România.
"Am semnat un parteneriat cu FRF pentru a organiza seminarii specifice fotbalui profesionist cu subiectele: comunicarea şi relaţia cu media, managementul evenimentelor sportive, marketingul, managementul corporatist în fotbal şi securitatea pe stadioane. La aceste seminarii vor fi invitaţi reprezentanţii cluburilor noastre care vor putea afla informaţii de la o serie de profesionişti consacraţi din domeniul respectiv", a precizat Pongracz.