Atacantul stelist Raul Rusescu a suferit, duminică, în timpul partidei cu Oţelul Galaţi, din
etapa a 27-a a Ligii 1, o fractură de os zigomatic şi de maxilar, au declarat, surse din cadrul FC Steaua.
Rusescu, care s-a lovit cap în cap cu Miron de la Oţelul, spre finalul partidei, a renunţat total în acest meci, pentru prima dată, la masca pe care o purta după accidentarea din toamnă, de la Târgu-Mureş, când a suferit o fractura de orbită dreaptă.
Atacantul a continuat meciul până la sfârşit, apoi a fost supus unei investigaţii cu computerul tomograf pentru a se stabili cu exactitate gravitatea accidentării.
Raul Rusescu a fost lovit cu cotul în figură de Gabriel Mureşan în minutul 29 al partidei cu AS Târgu-Mureş, din 26 octombrie 2014, arbitrul Istvan Kovacs dictând fault şi sancţionându-l pe jucătorul gazdelor doar cu un cartonaş galben. Stelistul a fost operat şi a revenit pe teren la 1 decemrbie, purtând o mască de protecţie.
Tot în partida de duminică, fundaşul stelist Paul Papp a suferit o fractură la maxilar, după un contact avut tot cu Miron. Papp, care a evoluat până în minutul 78, a fost transportat la Spitalul de Urgenţă, unde a fost supus unor investigaţii în urma cărora s-a constatat că are fractură de maxilar.
Formaţia Steaua, liderul Ligii 1, a fost învinsă, duminică, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-1 (2-0), de ultima clasată, Oţelul Galaţi, într-un meci din etapa a 27-a a actualei ediţii de campionat, în care Raul Rusescu a ratat un penalti, în minutul 90+3.