|
Constantin Galca: Eu sunt vinovatul numarul unu pentru rezultate, dar nu m-am gandit la demisie
Tehnicianul echipei Steaua, Constantin Gâlcă, a declarat, după meciul cu Oţelul Galaţi, scor 1-2, că el este principalul vinovat pentru rezultate şi că steliştii se află pe primul loc la un "punct fragil" de ASA Târgu-Mureş, dar nu s-a gândit la demisie.
"Eu sunt vinovatul numărul unu pentru rezultate, pentru că nu reuşesc să-i fac pe jucători să înţeleagă cât de importantă este fiecare partidă. Este logică reacţia suporterilor, mă simt vinovat de rezultatele echipei. Încă suntem pe primul loc, cu un punct fragil şi cu jocul pe care-l avem, dar nu m-am gândit la demisie", a spus Gâlcă.
Constantin Gâlcă a menţionat că pentru echipa sa este din ce în ce mai greu. "Încă un meci în care nu am câştigat, am ieşit prea relaxaţi, am avut distanţă între linii şi i-am permis adversarului să-şi creeze ocazii, iar din trei şanse două le-a fructificat. Este din ce în ce mai greu. Suntem conştienţi că Târgu-Mureş este la un punct, iar jocul nu este ca cel din tur. Vreau ca meciurile să se joace doar pe teren. Am avut penalty la Prepeliţă, iar primul lor gol a fost din ofsaid, eram chiar pe linie. Mi-aş dori ca echipa care câştigă campionatul să o facă pe teren. Aş vrea să pierdem titlul pe teren, jucând fotbal. În prea multe meciuri s-a greşit împotriva Stelei", a afirmat Gâlcă.
Tehnicianul a precizat că este o diferenţă mare între prestaţia echipei în tur şi cea din retur, însă şi lotul s-a schimbat. "E diferenţă mare între jocul din tur şi cel din retur. Dar au venit şi jucători noi şi ne-au plecat jucători importanţi. Nu pot în câteva luni să schimb jocul echipei. Au plecat cel care marca, cel care crea şi cel care dădea siguranţă în spate (Keşeru, Sânmărtean, Szukala) . Să luăm un caz concret: Tamaş a venit după o accidentare, e normal să aibă nevoie de timp ca să se adapteze. Avem nevoie de Tamaş, dar şi de rezultate. În cazul lui Ţucudean e la fel", a explicat el.
Formaţia Steaua, liderul Ligii 1, a fost învinsă, duminică, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-1 (2-0), de ultima clasată, Oţelul Galaţi, într-un meci din etapa a 27-a a actualei ediţii de campionat, în care Raul Rusescu a ratat un penalty.
Golurile au fost marcate de George Ţucudean (77) pentru Steaua şi Iasmin Latovlevici (19 autogol) şi Jugurtha Hamroun (45) pentru Oţelul.
În minutul 90+3, de la Oţelul Galaţi a fost eliminat Milea după ce a primit al doilea cartonaş galben pentru un fault la Chipciu. Centralul Robert Dumitru a acordat penalty pentru gazde, dar Rusescu a ratat, trimiţând mingea în bară.
Taguri:
Steaua Bucuresti
Otelul Galati
Constantin Galca
» Clasament Liga 1
» Steaua - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Fotbal Club FCSB
Fotbal Club FCSB a a terminat la egalitate, scor 0-0, cu TSG 1899 Hoffenheim, în deplasare, în etapa a 6-a din faza Europa League. După această nouă remiză albă, "roș-albaștrii"...
Fotbal Club FCSB a obținut un punct foarte important în Europa League, remizând 0-0 cu TSG 1899 Hoffenheim pe terenul adversar. Meciul, disputat joi seara pe "PreZero...
Fotbal Club FCSB e noul lider al Superligii României, după ce a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-1, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală,...
Fostul mare portar român Helmut Duckadam, cunoscut drept "Eroul de la Sevilla", a decedat la vârsta de 65 de ani, a anunţat fostul fotbalist Marcel Puşcaş,...
Campioana României Fotbal Club FCSB a încheiat la egalitate joi seara, pe Arena Naţională, scor 0-0, cu Olympiakos Pireu, în Europa League. Iată declarațiile...
FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu echipa greacă Olympiakos Pireu, 0-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a cincea a competiţiei de fotbal Europa...
Fotbal Club FCSB a obținut o victorie clară în fața celor de la Unirea Slobozia, impunându-se cu scorul de 3-0 pe Arena Națională din Capitală. Meciul, care a făcut parte...
Fotbal Club FCSB a câștigat cu scorul de 2-0 meciul cu FC Midtjylland, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a patra a din Europa League....
Fotbal Club FCSBşi Rapid Bucureşti au terminat la egalitate, 0-0, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii României. La acest derby, care...
FCSB a fost învinsă fără drept de apel de Glasgow Rangers, cu scorul de 4-0 (2-0), joi seara, pe stadionul "Ibrox Park" din Glasgow, în etapa a 3-a din...
Fotbal Club FCSB a învins-o cu scorul de 3-2 pe Gloria Buzău, duminică seara, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii României.
...
|
|
|
S-au nascut azi
1. FC MAGDEBURG
Germania
59 ani
Alcides Ghiggia
Uruguay
98 ani
Apostol Popov
Bulgaria
42 ani
Bernd Schuster
Germania
65 ani
Bryan Gunn
Scoția
61 ani
Cătălin Bozdog
România
44 ani
Dan Petrescu
România
57 ani
Dmitri Khokhlov
Rusia
49 ani
Éder
Portugalia
37 ani
Emmanuel Olisadebe
Polonia
46 ani
Florin Boiciuc
România
46 ani
Giuseppe Bergomi
Italia
61 ani
Haykel Gmamdia
Tunisia
43 ani
Juan Mujica
Uruguay
80 ani
Lebogang Morula
Africa de Sud
56 ani
Luis Hernández
Mexic
56 ani
Luis Islas
Argentina
59 ani
Manfred Zsak
Austria
60 ani
Marvin Andrews
Trinidad Tobago
49 ani
Mihail Rugiubei
România
78 ani
Mutiu Adepoju
Nigeria
54 ani
Philippe Vande Walle
Belgia
63 ani
Sorin Buștea
România
30 ani
Souleymane Camara
Senegal
42 ani
Stojan Ignatov
Macedonia
45 ani
Teko Modise
Africa de Sud
42 ani
Tommy Bechmann
Danemarca
43 ani
Valentin Afonin
URSS
85 ani
Vasile Seredai
România
91 ani
Zdeněk Ondrášek
Cehia
36 ani
|
|
|