Tehnicianul echipei Juventus Torino, Massimiliano Allegri, a declarat, după calificarea în semifinalele Ligii Campionilor, că formaţia italiană a acces în această fază a competiţiei pentru prima dată după 12 ani şi că nu îi este teamă de nicio adversară.
"Aceasta este pe cale să devină un an mare pentru Juventus. Erau semne că vom redeveni o echipă mare în Europa. Nu am făcut jocuri extraordinare în cele două manşe, dar cei de la Monaco sunt buni şi ştiam că vor fi astfel. Nu am avut multe ocazii, dar ne-am apărat bine. Este greu să ajungi în semifinale, dar noi am reuşit şi este meritul jucătorilor. Suntem un grup şi am dat totul. Jucătorii mei erau bolnavi, aveau viroză, astfel că pentru noi este o performanţă faptul că am reuşit să ne calificăm. Suntem din nou în semifinale, după 12 ani. Nu mi-e teamă de nimeni - vom juca împotriva celor mai bune echipe din Europa şi va fi o provocare frumoasă", a spus Allegri.
Formaţia Juventus Torino s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor după 12 ani, în urma victoriei, cu scorul general de 1-0, în faţa echipei AS Monaco, în
sferturile de finală ale competiţiei.
Miercuri, cele două echipe au încheiat la egalitate, scor 0-0, dar Juventus s-a calificat în semifinale după ce s-a impus în tur, scor 1-0.