Internaţionalul belgian al echipei Chelsea Londra, Eden Hazard, a fost ales jucătorul anului 2015 în Anglia de către Asociaţia Fotbaliştilor Profesionişti.
Hazard a înscris 18 goluri în acest sezon şi a contribuit la parcursul echipei Chelsea în Premier League, londonezii aflându-se pe primul loc în clasament, cu 77 de puncte, la zece puncte diferenţă de următoarea clasată, Manchester City.
Pentru titlul de cel mai bun fotbalist al anului mai fuseseră nominalizaţi Alexis Sanchez (Arsenal), Philippe Coutinho (Liverpool), Harry Kane (Tottenham), David De Gea (Manchester United) şi Diego Costa (Chelsea).