Florin Costea, atacantul echipei de fotbal Universitatea Craiova, a declarat că formaţia sa va avea un joc greu, la Buzău, în viitoarea etapă a Ligii I.
Înaintea plecarii spre Buzau, fotbalistul a spus că după pierderea celor două puncte, în partida cu formaţia din Otopeni, acum va încerca să le recupereze.
"Am pierdut două puncte importante, dar acum ne gândim la jocul de la Buzău, pentru că le putem recupera acolo. Nu suntem departe, nu am pierdut încă nimic, suntem la două puncte de locul trei. Mergem să jucam şi vom încerca să câştigăm, deşi ştim că va fi un meci greu, cu o echipa care îşi joacă una dintre ultimele şanse de a rămâne în prima divizie".
Meciul Gloria Buzău-Universitatea Craiova, din etapa cu numărul 14 din Liga I la fotbal, va avea loc vineri, 7 noiembrie, de la ora 17:00.