Argentinianul Lionel Messi a devenit golgheter absolut, cu 77 goluri, al Ligii Campionilor, datorită dublei reușite miercuri în meciul pe care Barcelona l-a câștigat cu 3-0 în fața echipei Bayern München în meci tur al semifinalelor competiției continentale.
Messi l-a detronat în topul all time al "tunarilor" din Champions League pe portughezul Cristian Ronaldo (76). În Top 5 al clasamentului all time mai figurează spaniolul Raúl González Blanco (71), olandezul Ruud van Nistelrooy (56) și francezul Thierry Henry (50).
Messi a devenit în același timp golgheter al acestei ediții de Champions League cu 10 goluri, depășindu-i pe portughezul Cristiano Ronaldo (Real Madrid) și brazilianul Luiz Adriano (Șahtior Donețk) cu câte 9 reușite.