Atacantul echipei Bayern München, Thomas Müller, a declarat, luni, înaintea meciului retur cu FC Barcelona, că dacă formaţia sa va reuşi calificarea în finala Ligii Campionilor se poate spune că a făcut un miracol.
"În teren sunt emotiv, dar îmi controlez sentimentele. Nu sunt euforic, dar nici pesimist. Suntem Bayern München şi mai avem o şansă. Va trebui să avem cea mai bună prestaţie. În fotbal totul e posibil. Nu suntem încă învinşi, suntem pregătiţi să luptăm până la final. Ar fi fost frumos să avem mai multe opţiuni, dar suntem optimişti. Trebuie să fim echilibraţi şi cinici. Barcelona are trei atacanţi periculoşi şi nu ne va fi uşor împotriva lor. Dacă ne vom califica putem spune că am făcut un miracol. Nu avem nimic de pierdut, vom juca până la ultimul fluier", a spus Müller.
Partida Bayern München - FC Barcelona, din manşa secundă a semifinalelor Ligii Campionilor, se va disputa marţi, de la ora 21:45. În tur, FC Barcelona s-a impus, pe teren propriu, cu scorul de 3-0.