Tehnicianul echipei Steaua, Constantin Gâlcă, a declarat, după meciul cu FC Braşov, scor 3-2, că îl bucură acest succes şi că el şi elevii săi vor sărbători alături de Adrian Popa, la nunta acestuia.
"Şi în prima repriză am jucat destul de bine. Noi trebuie să creăm multe ocazii ca să câştigăm meciul. La pauză a trebuit să reacţionăm. Băieţii au avut o atitudine foarte bună în a doua repriză şi schimbările lui Rusescu şi Breeveld s-au văzut. E important că am putut să câştigăm. Cojocaru a fost în poartă, iar Arlauskis rămâne un jucător foarte important. Suntem bucuroşi că am câştigat şi vom merge să ne bucurăm alături de Adi Popa, la nuntă. Nu mai depinde de noi, depinde de ce fac cei de la ASA Târgu-Mureş. Sperăm să se încurce, pentru că au meciuri destul de grele. Aşteptăm. Eu am încredere şi în Petrolul, sunt o echipă foarte bună", a spus Gâlcă.
Formaţia Steaua a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-2 (1-2), echipa FC Braşov, într-un meci din
etapa a 32-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Alin Toşca (9 autogol) şi Cătălin Țâră (29) pentru gazde, respectiv Cristian Tănase (16) şi Raul Rusescu (69 şi 77) pentru gruparea bucureşteană.