Acţionarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, a declarat că decizia cu depunctarea (3 puncte) stabilită de comisia de licenţiere este corectă, având în vedere unele datorii ale clubului, precizând că nu crede că va face apel.
"Ştiam de depunctarea aceasta de la început. Regulamentul este clar, dacă ai datorii eşti sancţionat. Deci depunctarea este corectă. Numai că noi nu am putut plăti acele datorii. Sunt datorii acumulate de club de la data intrării în insolvenţă (7 decembrie 2012) şi până la preluarea pachetului majoritar de acţiuni de către noi (25 iulie 2014). Din păcate, Rapid este în insolvenţă şi până nu aprobă tribunalul din punct de vedere legal, noi nu avem cum să plătim. Administratorul judiciar a aprobat, iar acum aşteptăm decizia instanţei pentru a putea face efectiv plăţile", a spus Moraru.
FC Rapid şi celelalte şapte cluburi sancţionate cu depunctarea de Comisia de Fond au dreptul să depună memoriu la Comisia de Apel a Sistemului Naţional de Licenţiere din cadrul FRF, până la sfârşitul acestei săptămâni.
FC Petrolul Ploieşti, FC Rapid, CFR Cluj, U Cluj, Oţelul Galaţi, Ceahlăul Piatra-Neamţ, FC Braşov şi Metalul Reşiţa au primit sancţiuni cu depunctarea din partea Comisiei de Fond a Sistemului Naţional de Licenţiere din cadrul FRF, au declarat reprezentanţii cluburilor.
Astfel, în urma analizării dosarelor prezentate de cluburile care au solicitat licenţă pentru Liga 1, ediţia 2015-2016, prima instanţă a considerat că şapte grupări din primul eşalon şi unul din cel de-al doilea nu au îndeplinit criteriile financiare.
În consecinţă, în primul an în care Federaţia Română de Fotbal a renunţat la sancţionarea cu retrogradarea pentru neîndeplinirea cerinţelor din manualul de licenţiere, Comisia de Fond a stabilit următoarele sancţiuni: Metalul Reşiţa - 9 puncte penalizare, Ceahlăul Piatra-Neamţ - 9 puncte, Petrolul Ploieşti - 6 puncte, CFR Cluj - 6 puncte, Rapid - 3 puncte, Oţelul Galaţi - 3 puncte, FC Braşov - 3 puncte, Universitatea Cluj - 3 puncte şi 50.000 de lei.
Dintre cele opt grupări, sancţionate în total cu 42 de puncte, Ceahlăul Piatra-Neamţ şi Oţelul Galaţi sunt retrogradate matematic în Liga a 2, iar Metalul Reşiţa nu poate evolua în ediţia viitoare a Ligii 1, pentru că, din Seria a II-a a Ligii a 2-a din care face parte, a promovat deja ACS Poli Timişoara.
Conform regulamentului, deducerea punctelor se face în sezonul 2015-2016 al Ligii 1, prin decizii ale Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF, la solicitarea directorului de licenţiere.
După ce în ultimii ani, mai multe cluburi, printre care Rapid sau Gloria Bistriţa, nu au îndeplinit criteriile financiare obligatorii pentru obţinerea licenţiei şi au fost retrogradate în Liga a 2-a la masa verde, conducătorii grupărilor din Liga 1 au solicitat conducerii FRF în octombrie 2014 relaxarea condiţiilor şi eliminarea sancţiunii cu retrogradarea. Pierderea licenţei a provocat de asemenea o serie de procese la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne şi modificarea componenţei Ligii 1 după începutul competiţiei.
În 10 noiembrie 2014, la recomandarea UEFA, Comitetul Executiv al FRF a eliminat sancţiunea cu retrogradarea, aceasta fiind înlocuită cu depunctarea şi penalizarea financiară.