Fostul internaţional Daniel Prodan consideră că Steaua Bucureşti a pierdut cele 13 puncte pe care le avea avans în iarnă din cauza unei greşeli manageriale, dar a precizat că speră ca echipa pregătită de Constantin Gâlcă să reuşească în final să câştige titlul de campioană.
"Îmi pare rău că s-a ajuns aici, de la 13 puncte să pierzi un campionat. Nu credeam niciodată. Cred că a fost o greşeală de management şi asta ne costă. Ne costă scump rău de tot. Dar cum speranţa moare ultima, sperăm că vom reveni şi vom lua campionatul. Mai sunt două meciuri şi în fotbal e posibil orice. Sunt ferm convins că Şumudică îşi va juca propria carte. Va juca corect, nu are ce să facă. Dacă o să piardă o să zicem că a fost blat, dacă va câştiga o să zicem că a fost pentru ceilalţi", a declarat Prodan.
Cu două etape înainte de finalul sezonului, Steaua ocupă locul doi în clasamentul Ligii 1, cu 67 de puncte, la un punct distanţă de liderul ASA Târgu-Mureş, care în partida următoare va întâlni duminică, la Giurgiu, echipa antrenată de fostul rapidist Marius Şumudică, Astra.