Sorin Cartu despre meciul cu Ceahlaul: Alt rezultat in afara victoriei ar fi o rusine (video)
Directorul tehnic al CS Universitatea Craiova, Sorin Cârţu, a declarat că orice alt rezultat în afara victoriei la meciul de duminică, din deplasare, împotriva echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, ar reprezenta o ruşine, informează site-ul oficial al clubului craiovean.
"Ne-am propus ca în acest final de campionat să obţinem un număr cât mai mare de puncte. Întâlnim o echipă care de câteva etape este retrogradată matematic şi firesc ţintim victoria, orice alt rezultat ar reprezenta un eşec pentru noi. Se anunţă o partidă grea pentru că la un joc de tipul acesta avem numai o singură variantă, victoria. Iar dacă învingem oricine va spune că este normal, alt rezultat ar fi o ruşine. Cum i-am văzut pe băieţi la antrenamente şi la ultimele meciuri consider că sunt responsabilizaţi la maxim. În deplasarea de la Piatra-Neamţ va merge şi Pablo Brandán, vom vedea dacă ne putem baza pe el. La fel, ne dorim să-l redebutăm pe Bancu cât mai repede", a spus Cârţu.
Nicușor Bancu este nerăbdător să redebuteze la prima echipă a Universității. "Aștept momentul acesta de mult timp. Antrenorii m-au încurajat și mi-au fost alături pe tot parcursul recuperării. A trecut greu această perioadă, dar am revenit repede, în doar șase luni, cu ajutorul tuturor celor care s-au ocupat de recuperarea mea. În momentul de față nu mi-e teamă să intru la minge. Am jucat 90 de minute în Cupa României, la județ. Mă simt bine, sunt apt sută la sută de efort. Mi-aș dori să marchez din nou și în prima ligă, așa cum am făcut-o acum 2 zile în meciul de Cupă, dar cel mai important este ca echipa să câștige", a declarat Bancu.
Meciul Ceahlăul Piatra-Neamţ - CS Universitatea Craiova, contând pentru etapa a 33-a, penultima a Ligii 1, se va disputa duminică, de la ora 16:00.
Universitatea Craiova a învins-o cu scorul de 2-1 pe Sepsi Sfântu Gheorghe, sâmbătă seara, acasă în Bănie, într-un meci din etapa a 20-a a...
CFR Cluj a devenit noul lider al Superligii României, după victoria obținută în Bănie împotriva Universității Craiova, cu scorul de 2-0, duminică seara, în cadrul etapei a 18-a.
...
Universitatea Craiova a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 3-1 (1-1), sâmbătă seara, acasă în Bănie, într-un meci din etapa a 16-a a Superligii...
Universitatea Craiova şi FCSB au terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), duminică seara, acasă, într-un meci din etapa a 15-a a Superligii României, ultima a turului. Campioana a deschis scorul...
Universitatea Craiova a fost ţinută în şah pe teren propriu de ultima clasată, FC Botoşani, scor 0-0, duminică, în etapa a 13-a a Superligii României....
Universitatea Craiova a învins-o pe nou-promovata Unirea Slobozia cu scorul de 3-0 (2-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 11-a a Superligii...
Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu Rapid Bucureşti, scor 1-1, sâmbătă seara, acasă în Bănie, într-un meci din etapa a 8-a Superligii României.
"Alb-vișinii"...
Liderul Universitatea Craiova a surclasat-o pe nou-promovata Gloria Buzău cu scorul de 5-1, vineri seara, acasă în Bănie, într-un meci din etapa a 6-a a Superliga României. Denil Maldonado...
Universitatea Craiova a fost ţinută în şah de Petrolul Ploieşti, scor 0-0, duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 4-a a Superligii României....
Universitatea Craiova a fost eliminată din competiţia de fotbal Conference League de echipa slovenă NK Maribor, în ciuda victoriei cu scorul de 3-2 (0-0), joi seara, pe stadionul "Ion...
CFR Cluj a fost învinsă acasă în Gruia de Universitatea Craiova, cu scorul de 2-0, într-un meci din etapa a 3-a a Superligii României.
"Alb-albaștrii" s-au impus prin golurile...
Cosmin Brândaș
România
53 ani
Cristian Bălașa
România
52 ani
Curro Torres
Spania
48 ani
Danny Wilson
Scoția
33 ani
David Dunn
Anglia
45 ani
Eliseo Rivero
Uruguay
67 ani
Florin Popete
România
47 ani
Gyula Zsengellér
Ungaria
109 ani
Jasmin Trtovac
Serbia
38 ani
Jay Emmanuel-Thomas
Anglia
34 ani
John Charles
Țara Galilor
93 ani
Juvhel Tsoumou
Congo
34 ani
Klaus Fischer
Germania
75 ani
Logan Bailly
Belgia
39 ani
Luca Ariatti
Italia
46 ani
Marco Zoro
Coasta de Fildeș
41 ani
Mehdi Pashazadeh
Iran
51 ani
Naser Aliji
Albania
31 ani
Nikos Georgeas
Grecia
48 ani
Octavian Popescu
România
22 ani
Ovidiu Hoban
România
42 ani
Raymond Mommens
Belgia
66 ani
Roberto Bettega
Italia
74 ani
Stelian Farcău
România
50 ani
Tudor Paraschiva
România
105 ani
Vasile Sicu
România
39 ani
Zavon Hines
Anglia
36 ani