Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat că venirea ca antrenor a fostului stelist Mirel Rădoi nu este sută la sută "bătută în cuie", subliniind că este posibil ca acesta să colaboreze cu Constantin Gâlcă.
Gigi Becali a afirmat că Mirel Rădoi i-a spus că nu vrea niciun ban:
"Rădoi mi-a zis aşa: 'eu nu vreau niciun ban de la tine, naşule'. E singurul om care mi-a spus aşa. Sigur, că dacă vom face performanţă, o să câştige mult, mi-a zis să îi dau când cred eu şi cât cred eu. Dar nu e 100% Rădoi bătut în cuie. E posibil să rămână Gâlcă, e posibil să facă echipă împreună".
Becali a mai spus că a primit multe mesaje de la fostul antrenor Laurenţiu Reghecampf pentru revenirea la Steaua, subliniind că şi Dan Petrescu a încercat să ajungă la gruparea roş-albastră.
Constantin Gâlcă antrenează echipa Steaua din 2 iunie 2014. El a reuşit să conducă echipa la câştigarea Cupei Ligii şi să o califice în finala Cupei României. De asemenea, Steaua se află şi în lupta pentru titlul de campioană, cu două etape înainte de final fiind pe locul doi, la un punct de liderul ASA Târgu Mureş.
Mirel Rădoi a evoluat la Steaua în perioada 2000-2008, iar în prezent joacă la Al Arabi, în Qatar.