Preşedintele clubului CSMS Iaşi, Florin Prunea, a declarat, după remiza din meciul cu Steaua Bucureşti, scor 0-0, că este inadmisibil ca el şi jucătorii să fie înjuraţi de proprii suporteri
.
"Mi se pare inadmisibil ca eu şi jucătorii să fim înjuraţi de proprii suporteri. Am terminat contractul cu Iaşiul şi nu cred că mai continui. Indiferent de echipa unde voi fi în continuare conducător anunţ de pe acum că la meciurile cu Steaua biletul va fi 20 de milioane la peluză. Îi felicit pe Napoli şi pe băieţi că au dat dovadă de caracter. Trebuia să fie sărbătoarea noastră şi nu a Stelei la finalul jocului. Respect Steaua, dar nu e posibil să fi înjurat de proprii suporteri. Trei ani şi jumătate am muncit la această echipă şi am dovedit că am onoare şi coloană vertebrală. Am reuşit un miracol în acest retur de campionat, pentru că nimeni nu se aştepta să scăpăm de retrogradare. Urmează să am o discuţie cu Napoli, avem deja 15 jucători sub contract, ştim ce avem de făcut, dar trebuie să ne mişcăm repede pentru că sezonul viitor va începe curând. Îmi pare rău pentru Liviu Ciobotariu şi pentru Târgu-Mureş, dar mă bucur pentru Costel Gâlcă, un antrenor la care se renunţă după ce a câştigat două trofee şi urmează al treilea. Numai în România e posibil", a spus Prunea.
Echipa Steaua a câştigat campionatul României pentru a treia oară consecutiv şi a 26-a oară în istoria sa, în urma remizei cu formaţia CSMS Iaşi, scor 0-0, şi a eşecului înregistrat de ASA Târgu-Mureş, scor 1-2, cu Oţelul Galaţi, în
ultima etapă a Ligii 1.
Steaua a încheiat campionatul României cu 22 de victorii, cinci remize şi şapte înfrângeri, acumulând un total de 71 de puncte. ASA Târgu-Mureş a încheiat campionatul pe locul 2, cu 68 de puncte.
Echipa condusă de Constantin Gâlcă a fost lider detaşat în tur, dar în retur a fost ajunsă şi depăşită de ASA Târgu-Mureş, recuperând prima poziţie în penultima etapă.
Steaua va evolua în preliminariile Ligii Campionilor, iar ASA Târgu-Mureş în preliminariile Europa League.