Tehnicianul echipei Juventus Torino, Massimiliano Allegri, a declarat că este foarte mulţumit de prestaţia jucătorilor săi care au făcut un sezon extraordinar şi au jucat o mare finală, sâmbătă, cu FC Barcelona, scor 1-3, în ultimul act al Ligii Campionilor.
"Am avut un sezon extraordinar şi am jucat o mare finală. Am întâlnit o mare echipă, cu trei jucători extraordinari. Nu am ce să le reproşez băieţilor. Cred că acest sezon poate fi un punct de plecare pentru a fi şi mai puternici", a declarat Allegri.
Formaţia FC Barcelona a câştigat Liga Campionilor pentru a cincea oară în istorie, după ce a învins, sâmbătă, la Berlin, cu scorul de 3-1 (1-0), echipa Juventus Torino, în finala competiţiei.
Pentru FC Barcelona au marcat Ivan Rakitić (4), Luis Suárez (68) şi Neymar (90+7), iar pentru Juventus a înscris Álvaro Morata, în minutul 55.
FC Barcelona a reuşit să realizeze "tripla" pentru a doua oară în în istoria sa, după ce în acest sezon a câştigat campionatul şi Cupa Spaniei, iar, sâmbătă, s-a impus în finala Ligii Campionilor cu Juventus Torino.
FC Barcelona a mai reuşit această performanţă şi în 2009.