Jucătorii formaţiei Steaua au efectuat, luni dimineaţă, vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă, de la această acţiune lipsind motivat Nicandro Breeveld, Guilherme Sitya şi portarul Florin Niţă.
Breeveld şi Guilherme au fost învoiţi de conducerea clubului, iar portarul Florin Niţă a efectuat controlul la o altă unitate medicală.
Jucătorii prezenţi la vizita medicală au fost următorii: Paul Papp, Nicolae Stanciu, Paul Pârvulescu, Srdjan Luchin, Alin Toşca, Gabriel Iancu, Răzvan Grădinaru, Adrian Popa, Gabriel Tamaş, Alexandru Târnovan, Alexandru Aldea, Cornel Râpă, Ionuţ Neagu, Pham Huy, Rareş Enceanu, Robert Vâlceanu, George Ţucudean, Cristian Tănase şi Alexandru Chipciu.
Lotul echipei Steaua şi noul antrenor Mirel Rădoi vor pleca, luni după-amiază, la Săcele, pentru primul stagiu de pregătire dinaintea sezonului 2015-2016.
Delegaţia Stelei va fi cazată, în perioada 8-19 iunie, la Hanul Mureşenilor din Săcele şi va desfăşura antrenamentele în cadrul bazei Forex, din Braşov.
Cel de-al doilea cantonament va avea loc în perioada 22 iunie-4 iulie, în Austria. "Roş-albaştrii" vor fi cazati la Travel Charme Bergresort, din Werfenweng, localitate aflată în regiunea Tirol.