Fundaşul Cornel Râpă a declarat, luni, că abia aşteaptă să-l cunoască pe noul antrenor al echipei Steaua, Mirel Rădoi, despre care vorbeşte folosind formule de politeţe, până când acesta le va spune jucătorilor cum să i se adreseze.
"De abia aşteptăm să-l cunoaştem pe Mirel Rădoi, ne vom vedea după amiază. Din câte îl ştiu ca jucător pe dumnealui, cred că o să fie un antrenor exigent. Am vrut să fiu politicos, nu am vrut să deranjez, să-l fac bătrân, dar e mai bine aşa. Dumnealui o să ne spună cum să ne adresăm. Cu siguranţă, el va aduce fanii la stadion, avem nevoie de ei ca al 12-lea jucător", a afirmat Râpă, după ce a efectuat vizita medicală la INMS.
Fotbalistul nu se plânge de vacaţa scurtă pe care a avut-o după sezonul 2014-2015, în care Steaua a cucerit toate trofeele pe plan intern. El a precizat că nu a mai discutat cu fostul antrenor al Stelei, Constantin Gâlcă.
"Scurtă vacanţa, dar avem mult de lucru şi pentru asta suntem plătiţi, să jucăm fotbal, să ne antrenăm. Am avut timp să ne bucurăm de cele trei trofee câştigate, a fost o vacanţă frumoasă, dar ne aşteaptă nişte obiective mari şi nu avem timp de stat. Nu am mai vorbit cu Costel Gâlcă, m-am bucurat de vacanţă, atât. Şi anul acesta ne propunem să obţinem maximum de trofee. Credem în calificarea în grupele Ligii Campionilor. Şi anul trecut am crezut, dar am avut şi ghinion. Anul acesta sperăm să ne calificăm în grupe. Vrem să ne pregătim foarte bine în cantonament, avem o lună de pregătire şi o vom lua pas cu pas", a mai spus fotbalistul.
Râpă consideră că Steaua trebuie să fie mai atentă la rivale în sezonul viitor, pentru a nu mai ajunge în situaţia de a disputa titlul în ultima etapă, cum s-a întâmplat anul acesta, cu ASA Târgu-Mureş. El se aşteaptă la un sezon mai interesant, după ce numărul de echipe din Liga 1 a fost redus de la 18 la 14.
"Anul trecut nu i-am luat în calcul pe ASA Târgu-Mureş, spre sfârşit i-am băgat în seamă. Acum o să fim mai atenţi şi sperăm să nu mai fim aşa neglijenţi şi să ne adjudecăm titlul mai devreme. Ne propunem să dominăm campionatul an de an, acesta e obiectivul, când joci la Steaua trebuie să obţii maximum. Cred că va fi ceva mai interesant sezonul viitor", a spus jucătorul.
Casa Stelei este în Complexul Sportiv din Bulevardul Ghencea, afirmă Râpă, care şi-ar dori ca echipa măcar să se antreneze acolo:
"Cel mai bine ar fi să ne antrenăm în continuare în Ghencea. Ne simţim bine acolo. Naţional Arena este un teren foarte ok pentru noi, dar şi în Ghencea ne-am simţit foarte, foarte bine, că acolo este casa noastră".
Cornel Râpă deplânge soarta fostei sale echipe, Oţelul Galaţi, retrogradată în Liga 2, cu mari probleme financiare şi evacuată de pe stadion.
"Îmi pare foarte rău de ce se întâmplă la Galaţi, dar asta este viaţa, eu chiar nu pot să fac nimic. Nu mă aşteptam la ce se întâmplă acolo, dar îmi mai fugea mintea la ce s-a întâmplat la Urziceni şi cu părere de rău s-a întâmplat", a declarat jucătorul.
Fotbaliştii formaţiei Steaua au efectuat, luni dimineaţă, vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă, de la această acţiune lipsind motivat Nicandro Breeveld, Guilherme Sitya şi portarul Florin Niţă.
Breeveld şi Guilherme au fost învoiţi de conducerea clubului, iar portarul Florin Niţă a efectuat controlul la o altă unitate medicală.
Jucătorii prezenţi la vizita medicală au fost următorii: Paul Papp, Nicolae Stanciu, Paul Pîrvulescu, Srgian Luchin, Alin Toşca, Gabriel Iancu, Răzvan Grădinaru, Adrian Popa, Gabriel Tamaş, Alexandru Târnovan, Alexandru Aldea, Cornel Râpă, Ionuţ Neagu, Pham Huy, Rareş Enceanu, Robert Vâlceanu, George Ţucudean, Cristian Tănase şi Alexandru Chipciu.
Lotul echipei Steaua şi noul antrenor Mirel Rădoi vor pleca, luni după-amiază, la Săcele, pentru primul stagiu de pregătire dinaintea sezonului 2015-2016. Delegaţia Stelei va fi cazată, în perioada 8-19 iunie, la Hanul Mureşenilor din Săcele şi va desfăşura antrenamentele în cadrul bazei Forex, din Braşov.
Cel de-al doilea cantonament va avea loc în perioada 22 iunie-4 iulie, în Austria. Roş-albaştrii vor fi cazati la Travel Charme Bergresort, din Werfenweng, localitate aflată în regiunea Tirol.