Mijlocaşul echipei Oţelul Galaţi,
Alexandru Tudorie, a semnat un contract pe cinci sezoane cu formaţia Steaua Bucureşti, a anunţat site-ul oficial al campioanei României.
"În primul rând, aş dori sa punctez faptul că sunt stelist din copilărie. Pentru mine, Steaua reprezintă o echipă cu stabilitate, la care sper să mă adaptez uşor şi foarte rapid. Îmi doresc foarte mult ca echipa din care fac parte de acum să îşi respecte tradiţia şi, mai mult decât atât, să contribui şi eu la ascensiunea acesteia. Primul meu obiectiv la Steaua, ca ordine cronologică, este să câştig Supercupa României, iar cel de-al doilea este să ajung alături de colegii mei în grupele Ligii Campionilor. Sunt convins că Steaua va repeta performanţele sezonului trecut pe plan intern", a spus Tudorie.
Alexandru Tudorie, în vârstă de 19 ani, va purta tricoul cu numărul 17 la Steaua şi se va alătura noilor săi colegi luni, în stagiul de pregătire din Austria.
Pe de altă parte, Steaua a anunţat că mijlocaşul Robert Vâlceanu va fi împrumutat în sezonul viitor la FC Voluntari, echipă nou promovată în Liga 1.