Preşedintele Consiliului de Administraţie al Rapidului, Constantin Toma, a anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că niciunul dintre conducătorii clubului nu a demisionat din funcţie, infirmând informaţiile apărute în cursul aceleiaşi zile.
Toma afirmă că împreună cu restul conducătorilor grupării giuleştene va continua munca şi va face tot posibilul pentru a reglementa situaţia financiară. "
Nimeni nu a demisionat şi toţi cei care fac parte din conducerea clubului depun toate eforturile ca situaţia referitoare la salariile jucătorilor să se reglementeze în cel mai scurt timp posibil", spune Toma, care îi roagă pe fotbalişti, conducerea tehnică, angajaţii clubului şi suporteri "să aibă încredere că situaţia nefericită prin care clubul Rapid trece acum se va rezolva foarte curând şi toţi membrii CA depun toate eforturile pentru soluţionarea acestor probleme".
Afirmaţiile lui Toma intră în contradicţie cu declaraţiile date marţi de Constantin Zotta, în care acesta a anunţat că şi-a înaintat demisia din CA şi din cea de director general, dar va mai rămâne la club timp de 60 de zile. "
Domnul Toma poate da un răspuns în ceea ce priveşte demisia celor din conducerea clubului. Voi mai rămâne la club timp de 60 de zile. Regret că mă despart de Rapid pentru că sunt aici de 8 ani. Am şi eu nevoie de o perioadă de pauză", a spus Zotta.
Constantin Toma a infirmat şi declaraţiile oferite, sub protecţia anonimatului, de un membru al CA, în care George Copos era considerat principalul vinovat pentru situaţia în care se află clubul, respingând total conţinutul articolului.
NewsIn