Portarului rapidist Dănuţ Coman i-a fost acceptată, marţi, cererea de a deveni jucător liber de contract de către Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor a FRF.
Fotbalistul depusese memoriu săptămâna trecută după ce Rapid nu îi achitase salariul de peste 60 de zile.
Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor va obliga clubul Rapid şi la plata ratelor contractuale, la care se adaugă şi taxa de procedură, în ciuda faptului că portarul a devenit şi liber de contract. Formaţia giuleşteană poate face recurs în următoarele cinci zile la decizia FRF.
Goalkeeperul a anunţat că, deşi a devenit liber de contract, va avea o ultimă discuţie cu oficialii giuleşteni pentru a continua la Rapid. "
Chiar dacă sunt declarat liber de comisie, eu vreau să mai am o discuţie cu conducerea administrativă", a afirmat acesta.
Contractul portarului Dănuţ Coman cu Rapid expira la finalul sezonului 2008-2009, însă a refuzat în repetate rânduri prelungirea înţelegerii din cauza faptului că nu s-a înţeles la bani cu oficialii giuleşteni.
În acest sezon, el nu a evoluat niciun minut pentru Rapid, iar la 16 septembrie a fost trimis la echipa a doua după un conflict cu directorul general Constantin Zotta.
NewsIn