FC Steaua a anunţat, pe site-ul oficial, că l-a achiziţionat pe fotbalistul algerian Jugurtha Hamroun, acesta semnând un contract valabil trei sezoane.
"Fotbal Club Steaua Bucureşti anunţă transferul jucătorului algerian Jugurtha Hamroun, care a evoluat, în returul sezonului 2014-2015, pentru Oţelul Galaţi. Mijlocaşul în vârstă de 26 de ani a semnat un contract valabil pe trei sezoane şi va purta tricoul cu numărul 14. Acesta s-a declarat onorat de sosirea la echipa campioană şi speră să ajungă în cât mai scurt timp la acelaşi nivel de pregătire cu noii săi colegi", se arată pe site-ul grupării bucureştene.
Jugurtha Hamroun este un mijlocaş lateral născut în Algeria, la Tizi-Ouzou, la 27 ianuarie 1989. Hamroun a început fotbalul profesionist la En Avant Guingamp, din Franţa. În iulie 2011, după trei sezoane petrecute în Franţa, a semnat cu Cernomoreţ Burgas, din Bulgaria, pentru care a punctat de şapte ori în 14 jocuri şi a atras atenţia grupării Kardemir Karabukspor, din Turcia, care l-a transferat la mijlocul sezonului. Până la sfârşitul sezonului 2013-2014, Hamroun a jucat în 50 de partide în Turcia şi a reuşit să înscrie trei goluri. Luna iulie a anului trecut l-a găsit fără echipă, situaţie în care s-a aflat până în iarna trecută, când a trecut la Oţelul Galaţi, formaţie pentru care a jucat de 11 ori în returul Ligii I şi a marcat patru goluri.
În urmă cu două zile, preşedintele clubului Giresunspor, Mustafa Bozbag, declara că Jugurtha Hamroun, care semnase cu gruparea turcă de eşalon secund în luna iunie, a reziliat contractul unilateral şi a plecat la Steaua Bucureşti. Mustafa Bozbag a menţionat că avocatul clubului face demersurile necesare după plecarea algerianului şi că Giresunspor va obţine o sumă importantă, de aproximativ 200.000 de euro.