Conducerea FC Steaua a ajuns miercuri la un acord cu Astra Giurgiu pentru transferul jucătorilor Denis Alibec şi William de Amorim, suma tranzacţiei ridicându-se la aproximativ 1,4 milioane de euro, au declarat surse din cadrul grupării giurgiuvene.
Oficializarea tranzacţiei se va face însă după stabilirea modului în care se va efectua plata de către campioana României.
"De Amorim şi Alibec au acceptul clubului să îşi negocieze contractele cu FC Steaua. Dacă ei vor fi de acord cu ceea ce le propune Steaua, semnăm actele şi vor fi legitimaţi", au declarat sursele citate.
De altfel, antrenorul FC Steaua, Massimo Pedrazini anunţase marţi în conferinţa de presă că transferurile celor doi fotbalişti s-ar putea realiza în scurt timp. "Au fost zvonuri, sunt tratative, cred că situaţia se poate rezolva în două-trei zile, dacă se va rezolva. Sunt jucători de calitate, însă, oricum noi nu i-am putea folosi decât dacă intrăm în grupe", a declarat Pedrazzini.
Mijlocaşul brazilian William de Amorim, în vârstă de 23 de ani, evoluează la Astra Giurgiu din 2011.
Denis Alibec, în vârstă de 24 de ani, evoluează pe postul de atacant şi în cariera sa a mai fost legitimat la cluburile Farul Constanţa, Internazionale Milano, Mechelen, FC Viitorul şi Bologna.