Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, la sosirea la Arena Naţională pentru meciul retur cu FK AS Trenčín, că mijlocaşul Gabriel Iancu va pleca de la campioana României, dacă vor fi aduşi Denis Alibec şi William De Amorim de la Astra Giurgiu.
"Eu am hotărât ca Ţucudean şi Luchin să plece. Cu Tamaş e vorba de indisciplină, e altceva. Eu nu iau niciodată decizii împotriva antrenorului. De Ţucudean i-am zis lui Mirel Rădoi că nu avem nevoie de el, iar el a zis 'da'. Şi i-am mai spus de un jucător care încă mai e la Steaua. Şi el o să zboare de la Steaua. Pe omul care munceşte îl vezi, am zis eu vreodată că am încredere în Iancu? Păi dacă vin De Alibec şi De Amorim va pleca Iancu. Că am vorbit să-l dau. Fotbalistul se vede, e nevoie de muncă multă", a spus Becali.
Gabriel Iancu, în vârstă de 21 de ani, a fost achiziţionat de Steaua Bucureşti în decembrie 2012 de la FC Viitorul.