Antrenorul echipei AS Trenčín, Martin Ševela, a declarat, miercuri seară, după ratarea calificării în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, că formaţia sa a fost mai bună decât Steaua Bucureşti în manşa retur, pe care a şi câştigat-o, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-2.
"Am fost foarte aproape de a ne califica în faza următoare. Din păcate, cred că ne lipseşte experienţa. Poate dacă aveam mai multe meciuri în cupele europene alta era situaţia acum, dar băieţii s-au dăruit toal. Un ochi plânge, altul râde. Plecăm cu o victorie de la Bucureşti, dar acest lucru nu e suficient. Dacă ar fi să facem comparaţii, în acest meci am fost mai buni. Sigur că Steaua a profitat de ocaziile ei şi a marcat, dar per total noi ne putem compara cu orice echipă europeană", a spus Ševela.
Echipa Steaua Bucureşti s-a calificat în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, deşi a fost învinsă, miercuri, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-2 (2-0), de formaţia slovacă FK AS Trenčín, în
manşa secundă a turului doi preliminar al competiţiei.
În tur, Steaua s-a impus, în deplasare, cu scorul de 2-0.
Miercuri, golurile Stelei au fost marcate de Muniru (57) şi Tadé (60 din penalty, în timp ce pentru slovaci au înscris Wesley (13, 84) şi Bero (21).
În turul trei preliminar al Ligii Campionilor, Steaua Bucureşti va întâlni echipa sârbă Partizan Belgrad, care a trecut, cu scorul general de 3-0, de formaţia georgiană Dila Gori. Steaua va juca turul pe teren propriu, la 28 sau 29 iulie, returul fiind programat în Serbia, la 4 sau 5 august.