Preşedintele executiv al clubului CSMS Iaşi, Florin Prunea, a declarat, după victoria din meciul cu Petrolul Ploieşti, scor 1-0, că a câştigat echipa care a crezut până în final în şansa ei.
"După joc şi după numărul de ocazii avute mă aşteptam să câştigăm. Astăzi a câştigat echipa care a crezut până în final în şansa ei. Golul a fost unul perfect valabil, iar arbitrajul lui Găman unul foarte bun în care a lăsat jocul liber şi probabil de aceea au fost proteste de ambele părţi. Dacă noi am fi reuşit să înscriem în prima repriză la ocazia lui Golubović cred că am fi câştigat mult mai uşor astăzi. Suntem pe locul 2, dar trebuie să continuăm să muncim pentru că mai este mult de jucat. Săptămâna viitoare ar trebui să vină Onduku, suntem în discuţii şi cu alţi jucători şi rămâne să vedem dacă ne putem întări", a spus Prunea.
Fostul antrenor al echipei CSMS Iaşi, Ionuţ Popa, consideră că Liga 1 este mai slabă decât în sezoanele precedente:
"O atmosferă foarte frumoasă la Iaşi, aşa cum o ştiam şi de care îmi era dor. Ştiam că suporterii de aici mă iubesc şi mă simt mai bine la Iaşi decât acasă la Arad. Meciul a fost unul slab, cu o victorie norocoasă a gazdelor şi cred că, cu puţin noroc, CSMS poate intra în play-off. Se vede clar că Liga 1 este mult mai slabă decât în anii precedenţi, Steaua nu e în stare să bată acasă, Dinamo nu mai are echipa din anii trecuţi, la Astra şi la CFR sunt destule probleme, iar Petrolul a arătat cât poate juca în această seară. E greu de spus cine va ieşi campioană anul acesta, poate chiar CSMS Iaşi".
Echipa CSMS Iaşi a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Petrolul Ploieşti, într-un meci din
etapa a 3-a a Ligii 1.
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Bojan Golubović, în minutul 86, care a reluat balonul în poartă cu capul după o ieşire greşită a lui Peçanha.