Preşedinte FC Rapid, Ovidiu Burcă, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că în perioada următoare va completa lotul de 20 de jucători cu fotbalişti cu experienţă care să ajute la realizarea obiectivului de promovare în Liga 1.
"Avem în vedere jucători importanţi, cu foarte mare experienţă, care să vină să ne ajute să realizăm obiectivul. Azi suntem foarte aproape de a finaliza transferul a doi-trei jucători. Vom anunţa atunci când lucrurile vor fi sigure. Ne dorim să aducem jucători în această săptămână care să intre deja în programul de pregătire", a spus Burcă.
În ceea ce îl priveşte pe portarul Virgil Drăghia, Ovidiu Burcă a afirmat că i-a propus eşalonarea restanţelor salariale şi un contract nou, dar a precizat că decizia finală îi aparţine acestuia. "Am avut o rundă de discuţii cu Virgil. Azi mai discutăm încă o dată. Sper să înţeleagă faptul că este foarte dorit aici şi că, indiferent ce a fost în trecut, trebuie să lase orgoliile la o parte şi să vină alături de noi în acest proiect. Decizia e la el, eu i-am avansat termenii noii colaborări, consider eu unii decenţi. I-am propus ca această sumă foarte mare de bani să o recupereze şi i-am propus un contract pentru viitor. Ştiu care sunt condiţiile financiare din România şi eu consider că este o variantă foarte favorabilă pentru Virgil Drăghia", a adăugat oficialul.
Conducerea FC Rapid nu a luat încă o decizie referitor la propunerea FRF de a organiza în numele cluburilor din Liga 2 o licitaţie de vânzare a drepturilor TV. "Suntem în negocieri. La o primă vedere, pe noi, ca şi club, ne-ar avantaja să dăm individual drepturile către televiziuni. Însă, dacă FRF va avea un proiect serios, s-ar putea să fie o variantă pe care să o luăm în calcul. Nu ştiu cât de interesantă este pentru televiziuni Liga 2 în acest moment. Dar dacă beneficiile vor fi de ambele părţi, atunci nu văd de ce nu ar intra şi Rapid în acest parteneriat", a explicat Ovidiu Burcă.