Echipa Rapid Bucureşti, din Liga 2, a fost învinsă cu scorul de 1-0 (0-0), de formaţia Unirea Slobozia, din Liga 3, într-un meci amical disputat la baza Pro Rapid, informează site-ul oficial al grupării giuleştene.
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Soare, în minutul 70.
Rapid Bucureşti a ratat un penalty prin N'Koyi, în minutul 25.
Antrenorul echipei Rapid Bucureşti, Florin Marin, a folosit următoarea formulă de echipă: Drăghia (Pulpo '46) - Kusnir, Avrămia (Robuste '46), Oltean (Ferran '46), N. Vasile (Bolozan '75) - Moke (G. Ganea '46), Raiciu (Luque '46), Trandu - Tudoran (Embalo '46, Neculai '72), N'Koyi (Cioablă '46), I. Popa (A. Mitu '81).
Rapid Bucureşti va disputa un meci amical, sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu, cu formaţia Al Ittihad Kalba, din liga a doua din Emiratele Arabe Unite, în care îşi va prezenta lotul. Intrarea la această partidă va fi liberă.