Preşedintele executiv al CSMS Iaşi, Florin Prunea, a declarat, după meciul cu ASA Târgu-Mureş, scor 0-1, că la formaţia pregătită de Nicolo Napoli există o stare de frunstrare şi de îngrijorare, dar el a subliniat că echipa merge mai departe.
"Este un rezultat nedrept dacă ne luăm după ocaziile avute. E drept că am întâlnit o echipă puternică, care a stat bine fizic, dar care a greşit în câteva momente. Însă fie noi nu am ştiut să profităm, fie s-a opus bara. Suntem frustraţi pentru că facem meciuri bune, dar nu reuşim să marcăm. Am luat un singur punct în ultimele patru etape şi asta ne-a dus în jos în clasament. Cred că se putea şi mai bine, dar trebuie să recunoaştem că în anumite meciuri diferenţa o fac micile amănunte. Există o stare de frustrare şi de îngrijorare în sânul echipei, dar mergem mai departe. Cred că astăzi ne-a lipsit doar şansa", a spus Prunea.
Formaţia CSMS Iaşi a fost învinsă, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa ASA Târgu-Mureş, într-un meci din
etapa a 9-a a Ligii 1. Golul a fost marcat de Ramiro Costa, în minutul 52.