Clubul croat de fotbal Dinamo Zagreb a decis să se alăture acțiunii umanitare "Jucăm pentru emigranți", inițiată de echipa portugheză FC Porto, cu obiectivul de a strânge ajutoare pentru miile de refugiați care se îndreaptă către Europa din țările aflate în conflict în Orientul Mijlociu.
Potrivit unui comunicat postat pe site-ul său oficial, Dinamo Zagreb va dona refugiaților un euro pentru fiecare bilet care se va vinde la următorul său meci din Liga Campionilor, împotriva formației engleze Arsenal Londra.
"Am reacționat imediat după ce, duminică, FC Porto a cerut tuturor cluburilor din faza grupelor Champions League să ia parte la campanie", precizează campioana Croației.
Dinamo Zagreb și Arsenal Londra se vor întâlni în data de 16 septembrie, pe stadionul "Maksimir" din capitala croată, înr-un meci contând pentru
Grupa F a Ligii Campionilor.
FC Porto a invitat toate echipele participante la faza grupelor celei mai importante competiții continentale inter-cluburi să doneze un euro pentru fiecare bilet de intrare la partidele din primele două etape ale Ligii Campionilor, pentru a-i ajuta pe refugiați.