UEFA a comunicat datele care formează calendarul competițional al sezonului 2016-2017 în ceea ce privește cupele europene, în care campioana și vicecampioana României vor debuta în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor, informează Federația Română de Fotbal.
Jocurile din cadrul primului tur preliminar au fost programate la sfârșitul lunii iunie 2016, mai precis pe 28/29 iunie - turul și 5/6 iulie returul (Liga Campionilor), respectiv 30 iunie și 7 iulie (Europa League), chiar în timpul turneului final al Campionatului European din Franța.
După desfășurarea acestei prime faze vor începe să intre în competiție și cele cinci reprezentante ale României. Astfel, ocupanta locului 4 la finele sezonului 2015-2016 al campionatului Ligii 1, va participa la cel de-al doilea tur preliminar al Europa League, prevăzut să aibă loc în zilele de 14 (turul) și 21 iulie (returul).
Campioana și vicecampioana României vor evolua, la rândul lor, în al treilea tur preliminar al Ligii Campionilor (26/27 iulie și 2/3 august), în timp ce câștigătoarea Cupei României și ocupanta locului 3 vor juca în turul trei preliminar al Europa League (28 iulie și 4 august).
Faza play-off-ului va avea loc pe 16/17 și 23/24 august (Liga Campionilor), respectiv 18 și 25 august (Europa League).
Dacă reprezentantele țării noastre vor obține calificarea în grupe, datele de disputare vor fi 13/14 septembrie, 27/28 septembrie, 18/19 octombrie, 1/2 noiembrie, 22/23 noiembrie și 6/7 decembrie pentru Liga Campionilor, respectiv 15 septembrie, 29 septembrie, 20 octombrie, 3 noiembrie, 24 noiembrie și 8 decembrie pentru Europa League.
În 2017 se va trece la fazele eliminatorii, finalele celor două competiții fiind programate pe 24 mai (Europa League) și 3 iunie (Liga Campionilor).
Supercupa Europei, ediția 2016, va avea loc în ziua de 9 august.