Antrenorul echipei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a criticat arbitrajul croatului Ivan Bebek la partida pierdută, marţi, în deplasare, cu scorul de 4-0, în faţa formaţiei Real madrid, în prima etapă a grupei A a Ligii Campionilor.
"Este foarte greu să vorbesc despre acest meci. Aş putea spune că în primele 30 de minute am avut un control bun al balonului, ne-am creat şanse, dar apoi a venit greşeala lui Piatov şi Real a preluat conducerea. La conferinţa de presă dinaintea acestui meci am spus că aştept respect. Din păcate, în meciurile cu echipele de top de Europa sunt greşeli împotriva noastră. Aşa s-a întâmplat cu Manchester United, cu Juventus Torino, cu Bayern München, aşa s-a întâmplat şi acum. Arbitrul a interpretat diferit faze similare. Pentru jucătorul meu a acordat cartonaş galben, iar pe cel de la Real Madrid l-a avertizat verbal. Primul penalty primit de spanioli a fost ridicol. Nici nu se pune problema ca mingea să-l fi lovit în mână pe Srna, l-a lovit în spate. La cel de-al doilea penalty, Carvajal este primul care face henţ, apoi Azevedo a pus mâna pe minge", a spus Lucescu.
Tehnicianul român consideră că arbitrajul lui Ivan Bebek a fost lipsă de respect faţă de jucători şi antrenori: "Apoi, pentru Real Madrid a fost uşor să joace. Este dezamăgitor că trebuie să vorbesc aşa despre acest meci. Nu aş fi vrut să o fac. Real Madrid este o echipă cu jucători excelenţi şi merită felicitaţi, dar nu pot trece peste greşelile de arbitraj. Ce s-a întâmplat astăzi este lipsă de respect pentru munca jucătorilor şi a antrenorilor. Real Madrid nu are nevoie de astfel de ajutor".
Formaţia Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu, a fost învinsă, marţi, în deplasare, cu scorul de 4-0, de echipa Real Madrid, în prima etapă a grupei A a competiţiei.
Golurile au fost marcate de Benzema (30) şi C. Ronaldo (55p, 63p, 81).
Şahtior a evoluat cu un jucător mai puţin din minutul 50, când a fost eliminat Stepanenko.
În minutul 55, arbitrul croat Ivan Bebek a acordat un penalty pentru Real Madrid după ce mingea şutată de Ronaldo l-a lovit pe Srna în spate. Iniţial, Bebek nu a acordat nimic, dar apoi a dictat lovitură de la 11 metri pentru Real la semnalizarea arbitrului adiţional. Lovitura de la 11 metri a fost transformată de Ronaldo.