Programul etapei a 13-a a Ligii 1 a fost modificat la solicitarea FRF, după discuţii cu staful echipei naţionale de fotbal, astfel încât cât mai mulţi jucători să fie disponibili devreme pentru prima reprezentativă, în vederea meciurilor cu Finlanda şi Insulele Feroe, din preliminariile Euro 2016.
"La solicitarea Federaţiei Române de Fotbal, care s-a consultat la rândul ei cu întregul staff al echipei naţionale, Liga Profesionistă de Fotbal şi ISB Media Holding şi-au dat acordul în ceea ce priveşte modificarea programului jocurilor etapei a 13-a, premergătoare meciurilor "tricolorilor" cu Finlanda (8 octombrie, la Bucureşti) şi cu Insulele Feroe (11 octombrie, în deplasare). Având în vedere această solicitare, astfel încât meciurile programate să permită unui număr cât mai mare de jucători să fie disponibili cât mai devreme pentru echipa naţională, ţinând cont de importanţa jocurilor de calificare, LPF şi ISB răspund cererii FRF în spiritul celor arătate mai sus, punând interesul echipei naţionale de fotbal a României mai presus de orice", se arată pe site-ul LPF.
Modificările decise vizează partidele programate în 3, 4 şi 5 octombrie.
Programul etapei a 13-a este următorul:
Vineri, 2 octombrie
FC Voluntari - Concordia Chiajna, ora 18:30
Pandurii Târgu-Jiu - FC Viitorul, ora 21:00
Sâmbătă, 3 octombrie
Dinamo Bucureşti - Astra Giurgiu, ora 18:30
CSMS Iaşi - Steaua Bucureşti, ora 21:00
Duminică, 4 octombrie
FC Botoşani - ASA Târgu-Mureş, ora 18:30
CFR 1907 Cluj - CSU Craiova, ora 21:00
Luni, 5 octombrie
Petrolul Ploieşti - ACS Poli Timişoara, ora 21:00.
Reprezentativa României va întâlni Finlanda în data de 8 octombrie, pe teren propriu, şi Insulele Feroe în 11 octombrie, în deplasare, în ultimele două etape ale grupelor de calificare la Campionatului European din 2016.