Acţionarul FC Rapid, Valerii Moraru, a declarat, sâmbătă, că "suporterii acţionari" i-au atacat soţia şi băiatul după meciul cu Dacia Unirea Brăila şi din aceast motiv a luat decizia de a renunţa la pachetul de acţiuni pe care le deţine la clubul giuleştean.
"Suporterii acţionari, ei şi grupul lor de la Tribuna a II-a, mi-au atacat familia după meci. I-au înjurat, i-au ameninţat, au dat cu pumnii şi picioarele în maşină... aşa ceva nu se poate. Este inadmisibil. Începând de azi eu renunţ la acţiunile pe care le deţin. Pe mine nu mă mai interesează Rapidul", a spus Moraru.
El a adăugat că săptămâna viitoare va organiza o conferinţă de presă în care va face public anunţul de cedare a acţiunilor. "Eu nu mai vreau Rapidul, incidentul de azi m-a făcut să simt astfel. Săptămâna viitoare voi face o conferinţă de presă şi voi face anunţul. Cine vine primul şi vrea acţiunile i le cedez. Dacă nu, le dau înapoi suporterilor acţionari de la care le-am şi luat anul trecut", a menţionat acţionarul.
Valerii Moraru, proprietar al companiilor Azuga Waters şi Perla Covasnei, a devenit acţionar majoritar în luna iulie a anului 2014, preluând 75 la sută din cele 80 de procente deţinute patru suporteri. Trei dintre fani au rămas cu câte 1 la sută, iar unul dintre aceştia cu 2 la sută din acţiuni. Ulterior, Moraru a achiziţionat şi ultimele 20 de procente de la fostul proprietar, Adrian Zamfir, astfel că în prezent deţine 95 la sută din acţiunile FC Rapid, grupare aflată în insolvenţă din 2012.
Echipa Rapid a învins, sâmbătă, cu scorul de 3-1, pe teren propriu, formaţia Dacia Unirea Brăila, într-o partidă contând pentru etapa a 8-a a Ligii 2.