Fostul mijlocaş portughez Paulo Sousa a fost numit antrenor al echipei Queens Park Rangers, a anunţat miercuri clubul din divizia a 2-a engleză de fotbal.
În vârstă de 38 ani, Sousa, care s-a angajat până în iunie 2011, a fost adjunctul lui Luiz Felipe Scolari când acesta a fost selecţioner al naţionalei Portugaliei.
Queens Park Rangers l-a demis pe 24 octombrie pe antrenorul Iain Dowie.
Aflat pe locul 10 în clasamentul diviziei a 2-a, clubul londonez a devenit foarte ambiţios după ce a fost cumpărat în 2007 de patronul Formulei 1, Bernie Ecclestone, împreună cu cel al scuderiei Renault, Flavio Briatore, şi de familia magnatului indian al oţelului, Lakshmi Mittal.
"
Este o onoare să particip la acest proiect. Mereu am vrut să lucrez la un club mare şi este o mare oportunitate că am ajuns la Queens Park Rangers. Am încredere în abilităţile mele de antrenor şi încredere că putem obţine rezultate bune la echipă. Eu sunt adeptul fotbalului ofensiv şi aştept cu nerăbdarea provocările care vor urma", a spus Paulo Sousa.
Flavio Briatore a declarat că este încântat de numirea noului antrenor: "
M-am interesat de el în ultimele luni şi este omul potrivit pentru proiectul nostru. Are experienţă la echipa naţională a Portugaliei şi face parte din noua generaţie de antrenori. Cariera lui de fotbalist este impresionantă, iar acum este pregătit să antreneze echipa noastră".
Fostul internaţional portughez are 51 de selecţii în naţională şi are în palmares Liga Campionilor cu Juventus şi Borussia Dortmund. El a mai evoluat la echipe precum Benfica Lisabona, Sporting Lisabona, Internazionale Milano sau Panathinaikos Atena.
1 |
Wolverhampton |
40 |
17 |
13 |
1 |
3 |
39 |
24 |
15 |
2 |
Birmingham City |
34 |
17 |
10 |
4 |
3 |
22 |
13 |
9 |
3 |
Reading |
33 |
17 |
10 |
3 |
4 |
38 |
16 |
22 |
4 |
Burnley |
29 |
17 |
8 |
5 |
4 |
23 |
21 |
2 |
5 |
Sheffield Utd |
28 |
17 |
8 |
4 |
5 |
20 |
11 |
9 |
6 |
Swansea City |
27 |
17 |
7 |
6 |
4 |
24 |
20 |
4 |
7 |
Cardiff City |
25 |
17 |
6 |
7 |
4 |
20 |
16 |
4 |
8 |
Bristol City |
25 |
17 |
6 |
7 |
4 |
20 |
18 |
2 |
9 |
Plymouth |
25 |
17 |
7 |
4 |
6 |
21 |
20 |
1 |
10 |
QPR |
25 |
17 |
7 |
4 |
6 |
16 |
16 |
0 |
11 |
Ipswich |
24 |
17 |
6 |
6 |
5 |
24 |
17 |
7 |
12 |
Derby County |
24 |
17 |
6 |
6 |
5 |
22 |
20 |
2 |
13 |
Preston |
24 |
17 |
7 |
3 |
7 |
23 |
23 |
0 |
14 |
Sheffield Wed |
22 |
17 |
6 |
4 |
7 |
17 |
28 |
-11 |
15 |
Barnsley |
21 |
17 |
6 |
3 |
8 |
17 |
20 |
-3 |
16 |
Blackpool |
21 |
17 |
5 |
6 |
6 |
18 |
23 |
-5 |
17 |
Crystal Palace |
20 |
17 |
5 |
5 |
7 |
20 |
19 |
1 |
18 |
Coventry |
20 |
17 |
5 |
5 |
7 |
17 |
20 |
-3 |
19 |
Norwich |
17 |
17 |
4 |
5 |
8 |
20 |
26 |
-6 |
20 |
Charlton Athletic |
16 |
17 |
4 |
4 |
9 |
19 |
26 |
-7 |
21 |
Southampton |
16 |
17 |
4 |
4 |
9 |
16 |
27 |
-11 |
22 |
Watford |
15 |
17 |
4 |
3 |
10 |
25 |
32 |
-7 |
23 |
Nottingham Forest |
15 |
17 |
3 |
6 |
8 |
16 |
26 |
-10 |
24 |
Doncaster Rovers |
12 |
17 |
3 |
3 |
11 |
8 |
23 |
-15 |