Antrenorul adversarei de vineri a Ştiinţei, Dorinel Munteanu, a afirmat că echipa sa vine în Bănie pentru a obţine toate cele trei puncte.
- În ultimele 11 meciuri jucate, Steaua n-a mai cunoscut gustul victoriei. Speraţi s-o facă la Craiova?
- Sigur. De fapt, fiecare meci îl pregătim pentru a-l câştiga. Din păcate, în cele trei jocuri disputate de Steaua sub comanda mea, încă n-am reuşit victoria, deşi am fi putut să le câştigăm. Ştiu că vineri întâlnim un adversar puternic, Universitatea, dar noi trebuie să ne revenim la Craiova, adică să câştigăm!
- Din cele patru meciuri grele pe care Steaua le are de susţinut în acest final de sezon - cu Universitatea şi Urziceni în campionatul intern, cu Bayern şi Fiorentina în Liga Campionilor, pe care îl consideraţi cel mai important?
- Normal că pe primul, cel cu Craiova. Ştiu că ne aşteaptă un meci greu, mai ales că se desfăşoară pe terenul Universităţii.
- Vă gândiţi şi la atmosfera de pe "Ion Oblemenco", vă sperie?
- Nu. Am jucat pe fostul "Central", am fost şi în calitate de antrenor acolo, dar nu mă sperie atmosfera. Este una normală, cu mulţi suporteri în tribune, care creează atmosfera meciului, ca să zic aşa, iar asta face parte din jocul de fotbal.
- În urmă cu trei ani, pe când eraţi pe „cai mari“ la CFR Cluj, aţi fost învins de Craiova, o echipă de Liga a II-a atunci, meciul fiind în Cupa României. Universitatea pornea atunci, în opinia dumneavoastră, cu şansa a doua. Vă mai amintiţi de acea surpriză?
- E trecut, deja intrăm în istorie, e o partidă care ţine de palmaresul Craiovei. Îmi amintesc de acel meci, dar nu mai are nici o relevanţă. Acum e cu totul şi cu totul altceva. Iar eu vreau să trăiesc prezentul, nu trecutul.
- Cine vă place cel mai mult de la Craiova sau pe cine aţi dori, ipotetic vorbind, să transferaţi de la Universitatea la Steaua?
- Nu răspund la asemenea întrebări, nu doresc să intru cu nimeni în polemică. Eu am jucători buni la Steaua... Sigur, şi Craiova are jucători buni, dar în prezent nu mă interesează nici un fotbalist de la Universitatea.
- Ce părerea aveţi de Ştiinţa 2008?
- Craiova are o echipă tânără, care devine din ce în ce mai puternică.
GdS