Gruparea CS Universitatea Craiova a anunţat, miercuri, prin intermediul site-ului oficial, că va ataca la Tribunalul de Arbitraj Sportiv decizia Comisiei de Recurs a FRF, care îi interzice să efectueze transferuri.
"Clubul nostru nu doar că se va adresa TAS din cauza acestui nou abuz (al câtelea, în istorie?) venit dinspre Bucureşti, dar, în paralel, va cere TAS ridicarea imediată a sancţiunii, pe durata judecării cazului. Considerăm că TAS-ul va accepta suspendarea acestei decizii până la soluţionarea finală a cazului, bazându-ne şi pe precendentul existent chiar în Liga 1 (cazul CFR Cluj) În caz contrar, dacă decizia ar rămâne în vigoare şi Universitatea ar câştiga, finalmente, la TAS, acesteia îi va fi fost creat un prejudiciu iremediabil, printr-o sancţiune ce se va fi dovedit nedreaptă. Avem, deci, toată încrederea că Ştiinţa va avea dreptul să transfere jucători în această iarnă şi că va putea, astfel, să lupte pentru play-off-ul şi chiar podiumul Ligii 1, în ciuda repetatelor piedici care i se pun", se arată în comunicatul grupării oltene.
Oficialii clubului craiovean consideră că decizia Comisiei de Recurs a FRF în cazul jucătorului Ovidiu Dănănae este în contradicţie cu regulamentele FRF, acuzând totodată reprezentanţii AFAN din comisii că au judecat cazul subiectiv.
"În regulamentul FRF sunt stipulate clar cauzele juste care pot fi invocate de către cluburi sau de către jucători pentru încetarea unilaterală a contractelor. Una dintre ele prevede faptul că un club poate rezilia unilateral contractul unui jucător care a jucat în mai puţin de 10 la sută din partidele oficiale din sezonul anterior, fără să fie suspendat sau accidentat. Astfel, deşi legile FRF îi permiteau clar, negru pe alb, să rezilieze contractul lui Ovidiu Dănănae conform acelui articol, Universitatea nici măcar nu a făcut acest pas. Dintre cei cinci membri ai Comsiei de Recurs, doi sunt reprezentanţi ai AFAN (sindicatul fotbaliştilor). Într-adevăr, reprezentarea jucătorilor în comisii a fost o directivă FIFA, dar această reprezentare nu presupune deciziile subiective, anti-regulament. Mai menţionăm şi faptul că scorul la Comisia de Recurs a fost 3-2 în defavoarea ?tiinţei, unul dintre cei doi care a votat pro-club fiind însuşi preşedintele comisiei. Astfel, dintr-un total de 10 specialişti ai FRF care au judecat acest caz, în două comisii, 7 au dat dreptate Universităţii şi doar 3 jucătorului, dintre care doi au fost numiţi de către Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori", se mai arată în documentul citat.
Clubul CS Universitatea Craiova a fost sancţionat de Comisia de Recurs a FRF cu interzicerea dreptului de a efectua transferări de jucători, în calitate de club cesionar, pentru două perioade de transfer şi obligat la plata a 49.500 de euro net către fostul jucător Ovidiu Dănănae, reprezentând drepturi contractuale din perioada 1 octombrie 2015 - 30 iunie 2016.
Clubul CS Universitatea Craiova a mai fost obligată la plata sumei de 2.955 de lei către Ovidiu Dănănae, cu titlu de taxă de procedură, fond şi recurs.