Viorel Duru, directorul Departamentului de Licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF), a declarat, că nouă formaţii din Liga 1, respectiv FC Botoşani, Astra Giurgiu, Dinamo, FC Viitorul, Pandurii Târgu-Jiu, ASA Târgu-Mureş, CFR Cluj şi CSMS Iaşi au depăşit termenul fixat de FRF pentru plata datoriilor pe care le-au acumulat motiv pentru care riscă depunctarea în Liga 1.
"E mai uşor să numim echipele care nu sunt monitorizate. Sunt mult mai puţine. Fără probleme sunt Steaua, FC Voluntari, Concordia Chiajna, CS Universitatea Craiova şi ACS Poli Timişoara. E primul an în care facem această monitorizare. Aştept ca, prin acest nou program de verificare a acestor cluburi, să ajutăm la disciplinarea financiară a acestor cluburi. E clar că până acum acumulau datorii pe tot parcursul anului şi încercau să le plătească până la 31 martie anul următor. Acum mai există încă o poză făcută la 30 iunie, deci la jumătatea anului, şi trebuie să plăteşti datoriile până la 30 septembrie. Dar, într-adevăr, cluburile nefiind obişnuite cu acest tip de management responsabil, au călcat strâmb", a declarat Viorel Duru.
Potrivit acestuia cele nouă echipe enumerate mai sus au fost surprinse de data de 30 iunie 2015 cu diverse datorii. Au avut termen să rezolve problema, fie achitând, fie contestând în instanţă aceste creanţe, până la 30 septembrie şi să facă dovada până la 15 octombrie, adică acum patru zile. Documentele vor fi verificate până pe 31 octombrie, iar cei care nu au soluţionat problema datoriilor vor fi depunctaţi cu un punct. În continuare, următorul termen pentru datornici este 31 octombrie. Dacă nici atunci nu îşi vor fi stins restanţele financiare, la penalizarea iniţială de un punct se va adăuga încă una de două puncte.
Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani, susţine că nu se pune problema ca trupa pregătită de Cristi Pustai să piardă vreun punct în clasament. "Domnul Duru probabil că nu avea toate datele. Noi suntem într-o continuă monitorizare de către FRF şi trimitem lunar documente contabile. E drept că la 30 iunie mai aveam unele prime de achitat, dar pe care le-am plătit în iulie. Deci, nu se poate pune problema depunctării FC Botoşani", a declarat Cornel Şfaiţer, care a admis că e posibil ca din cauza datoriilor către jucători, unele cluburi să fie depunctate.
În schimb preşedintele FC Botoşani a afirmat că gruparea locală trebuie să plătească în schimb obligaţii către stat în valoare de aproximativ 900.000 lei reprezentând TVA şi alte obligaţii fiscale până la 31 octombrie.
Monitorul de Botoşani